În caz de incendiu, luați aminte!

În fotografie: În muzeul din Horodiște

sfat pompierDumitru SASU, șef adjunct al Direcției Situații Excepționale Ungheni, ne vorbește astăzi despre cîteva reguli importante în cazul unui incendiu.
Cum procedăm în cazul în care a izbucnit un incendiu în casă?
În primul rînd, trebuie anunțași pompierii. Astfel ei vor interveni mai repede și mai mici vor fi pierderile materiale. Chiar dacă încercați să stingeți focul de unul singur, oricum pompierii trebuie anunțați, căci nu se știe mai tîrziu ce va fi. De obicei, mulți deschid geamurile cînd apare para. Greșeală! Focul are nevoie de oxigen și, atunci cînd deschidem geamul, îi oferim acest oxigen și el arde și mai tare. Sigur, sînt și unele cazuri cînd ești nevoit să deschizi geamul, pentru a avea cu ce respira. Într-un incendiu mai este un element important care nu trebuie neglijat  – fumul.
Cum stingem focul?
Trebuie să-i închidem accesul la oxigen. Cel mai simplu și mai sigur mod este o plapumă care va fi aruncată peste foc. Apa nu ajută în toate cazurile, ba din contra. Utilajul electric nu va putea fi stins cu apă, căci poți fi afectat de curentl electric. La fiecare casă de locuit trebuie să fie un butoi de apă de 200 de litri, un metru cub de nisip și instrumente, iar pe acoperiș – o scară specială. Cu părere de rău, aceste reguli nu sînt respectate de societate… Iar în apartamente este necesar să avem un stingător. El are o mare importanță și, în mod normal, este ținut la bucătărie. Incendiul apare de la ceva mic și apoi se dezvoltă. Dacă avem mijloace de stingere la îndemînă, le folosim imediat și astfel putem evita răspîndirea incendiului.
Cum ne protejăm de inhalarea în exces a fumului?
Noi știm că primul impact negativ al incendiilor asupra sănătății omului este focul (para), după care urmează fumul.  Este foarte periculos, mai ales că acum oamenii amenajează casa cu diferite materiale de construcții din plastic și care conțin multe produse chimice. Astfel, fumul poate duce la asfixie. Se știe că el e mai ușor ca oxigenul și se ridică în sus. Sfatul meu e că, dacă nu avem acces la oxigen, mergem tîrîș pe podele spre ieșire. Un prosop ud pus la căile respiratorii filtrează fumul. Totul, însă, depinde de cantitate și cîtă chimie e în materialele de construcție.
Ce facem cu buteliile de gaz?
Imediat le scoatem afară, cît mai departe de foc. De fapt, în mod normal, buteliile trebuie să se afle în afara casei, clădirii, acestea fiind amplasate într-o ladă metalică. Cu părere de rău, practic în 98% de cazuri această regulă nu se respectă. E o mare problemă în blocurile locative. În prezent, în raionul Ungheni nu există nici o întreprindere care are licență și are dreptul să verifice buteliile, să le alimenteze sau să le repare. În ultimii 5 ani, tot mai mult avem incendii din cauza buteliilor de gaz defectate. Se știe că o butelie de gaz are o capacitate de circa 27 de litri. Lumea merge la stațiile peco și le umplu pînă la refuz, uneori chiar la 35-40 de litri, ca să nu vină de mai multe ori. Clar că presiunea se ridică, iar elementele buteliei se deteriorează. În consecință, se produce scurgerea de gaze și… ajungem unde ajungem.
Sfatul specialistului
În cazul unui incendiu este foarte important să ne păstrăm calmul. Doar așa vom proceda corect. Dacă intrăm în panică, acolo rămînem.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *