Esențial | De la un timp, rahatul îl atrage și pe bou

Vă mai amintiți de ”Musca” lui Alexandru Donici? Dacă nu, vă reamintesc: ”De la arat un plug/ Venea încet spre casă/ Şi, la un bou pe jug,/ O muscă se-aşezase./ Iar ei, spre-ntîmpinare,/ O altă muscă-n zbor/ Îi face întrebare:/ – De unde, dragă sor’?/ – Şi mai întrebi de unde!/ Ei musca îi răspunde/ C-un aer supărat./ Au nu pricepi ce facem?/ Nu vezi că noi ne-ntoarcem/ Din cîmp, de la arat!
Iată că au trecut mai bine de 150 de ani de cînd a fost scrisă fabula respectivă, dar boiii tot boi au rămas, iar muștele s-au înmulțit. Sigur, cu toții s-au modernizat. Au aparate de fotografiat, ca să lase pentru eternitate ce isprave au mai făcut. Boii.
Nici muștele nu se lasă. Doamne, ce s-au mai îngrășat și ce grețoase mai sînt! Bîzîie și tot bîzîie, iar bondarii le țin isonul. Nici nu mai poate strănuta sărmanul bou în liniște, că musca e deja pe fază, însoțită, bineînțeles, de vreun trepăduș cu aparatul de fotografiat în mînă. Cum fără el? Trebuie să arate că muncește. Musca.
Gata cu fabula. Trecem la lucruri mai concrete, că poate cineva nu prea înțelege ce-s cu boii și muștele astea? Ei bine, muștele sînt cei care au nimerit, dintr-o întîmplare fericită pentru ei și nefericită pentru cetățeni, în funcții înalte, fără să știe, sărmanii de ei, pe ce lume se află. Inculți, aroganți, neprofesioniști… Uitați-vă cu atenție în jur.
Cu siguranță, îi veți vedea.
Boii sînt cei care muncesc cu adevărat, care nu se plîng niciodată și nu creează probleme, inclusiv muștelor. Ei știu ce vor, știu cum să realizeze ceea ce și-au pus în gînd, sînt la locul lor, harnici, conștiincioși, dar, totodată, modești. Iată că de modestia aceasta a lor profită muștele care, pînă mai ieri, s-au bălăcit în rahat. Pe seama acestor oameni respectați și apreciați vor să-și facă publicitate. Trepădușii sînt la datorie. Fotografiile apar una după alta: cu datul mîinii, cu înmînarea buchetelor, cu tăiatul panglicelor…
Mai există și o altă categorie de boi. Cei care depind, la ora actuală, de… muște. De muștele care, pînă mai ieri, doar de rahat știau. Acum au dat și de putere. ”Vii în rahatul nostru, și rămîi bou. Un bou mare!”, e lozinca lor. Iar sărmanul bou se ghemuiește într-un colț, îi face loc muștii în frunte, i se închină. Vrea și el să fie mare, așa cum, de fapt, și merită.
Păcat că, de la un timp, rahatul îl atrage și pe bou. Îl atrage, în unele cazuri, atît de tare, încît e gata să-i ridice muștii pînă și monumente. Nu dă Doamne să ne trezim, într-o bună zi, doar cu muște. Fără coloană vertebrală, fără demnitate, fără cultură, fără creier. Spre asta mergem. Rapid și în pas cadențat.
Nu cred că mulți inși de pe la noi se vor regăsi în aceste rînduri. Nu-mi fac iluzii că cineva din categoria muștelor se va recunoaște. Pentru asta e nevoie de minimum de inteligență. Teamă mi-i că și boii vor închide ochii în continuare și vor apleca evlavios capul, sperînd că nu vor fi tăiați. Decizia, totuși, aparține… muștelor.
S-ar mai fi gîndit Alexandru Donici vreodată că musca va îngenunchea boul? Iată că am ajuns s-o vedem și pe asta. Se pare că ”Dihlofos”-ul nu mai are efect.