VIDEO | Doi proprietari ai unei saune din oraşul Ungheni suspectaţi de trafic de fiinţe umane, au fost reţinuţi

În fotografie: Ion Crudu, fost primar, acum consultant

Captură video: Youtube
Captură video: Youtube

Proprietarii unei saune din oraşul Ungheni, cu vîrsta de 35 şi, respectiv, 57 de ani, au fost reţinuţi de poliţie pentru 30 de zile. Aceştia, sînt suspectaţi că au recrutaut şi exploatat sexual cinci tinere din diferite localităţi ale ţării, printre care şi două minore. Acestea proveneau din familii social vulnerabile, o parte dintre ele locuiau în acea saună. „Afacerea” era pusă pe roate de circa doi ani.

În urma investigaţiilor efectuate de către angajaţii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţii în comun cei de la Inspectoratul de poliţie Ungheni şi Procuratura Generală, s-a stabilit că clienţii care achitau 500 de lei pentru o oră de saună, suplimentar, li se puneau la dispoziţie tinere care ofereau servicii sexuale.
Ca urmare a percheziţiei în saună, poliţiştii au depistat trei bărbaţi ce beneficiau de serviciile sexuale a trei tinere, două dintre care erau minore (16 ani).
În acest caz au fost iniţiate două cauze penale privind proxenetismul şi traficul de copii. Conform legislaţiei în vigoare, persoanele culpabile riscă închisoare de la 15 pînă la 20 ani sau detenţie pe viaţă.
Sursa: Inspectoratul de Poliție Ungheni


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *