Cum scapi de molii

molii
Moliile sînt periculoase, pentru că distrug foarte repede tot ceea ce înseamnă material textil, de la haine pînă la scaune, fotolii, canapele etc. Există și molii care atacă alimentele (făină, crupe).
Putem scăpa de molii cu soluții chimice, dar acestea ar putea avea un impact negativ asupra sănătății. O alternativă ar fi metodele naturale.
Deci, trebuie să menții ordinea și curățenia în cămară și în dulapuri.
Aerisește de două ori pe an hainele de blană, iar în zilele foarte geroase lasă hainele de blană la aer cel puțin 24 de ore. În felul acesta posibilele larve mor.
Nu te baza pe faptul că nu vezi moliile. De cele mai multe ori, vei constata prezența lor cînd vei descoperi daunele produse de ele. În strategia care te ajută să scapi de molii primul pas este aspirarea atentă a tuturor locurilor în care acestea se află sau s-ar putea afla. Scoate hainele și alimentele din dulapuri și aspiră foarte bine aceste locuri. Dulapurile pot fi șterse cu o soluție de apă și clor pentru a elimina larvele.
Hainele infestate pot fi puse într-un sac de pînză și introduse în congelator pentru cel puțin 3 zile. Ele trebuie ținute la cel puțin -10 grade Celsius.
O altă metodă ar fi scuturatul hainelor sau spălatul lor.
Este bine să ai și un control maxim asupra umidității din locuință. Ca și în cazul țînțarilor, zonele umede reprezintă mediul propice pentu dezvoltarea moliilor.
O cale de eliminare a moliilor o reprezintă plantele aromatice. Așezați în dulapul de haine săculețe cu lavandă, mentă, cimbru sau scorțișoară. Vă vor oferi un parfum plăcut și vor ține moliile la distanță. Săculețul trebuie schimbat la fiecare trei luni, căci își pierd eficiența.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *