Acționează pentru a preveni hepatitele

În fotografie: Discuții despre hepatite la Călărași

În fotografie: Discuții despre hepatite la Călărași
În fotografie: Discuții despre hepatite la Călărași

Decît să ajungi să tratezi hepatita, nu-i mai bine s-o previi? Pornind de la această întrebare retorică, Centrul Sănătate Publică din Călărași, a organizat, pe 23 iulie, o masă rotundă, la care au fost invitați reprezentanți ai instituțiilor publice, părinți, pacienți, dar și medici.
”Cred că această problemă este foarte cunoscută, însă trebuie mediatizată, trebuie luată în considerație și trebuie întreprinse un șir de acțiuni comunitare pentru diminuarea cazurilor de îmbolnăvire de hepatită”, a subliniat, chiar de la bun început,  Zinaida Bădărău, vicepreședinta raionului Călărași, prezentă și ea la eveniment.
Vera Lefter, medic epidemiolog la Centrul Sănătate Publică, a venit în fața celor prezenți cu mai multe detalii privind hepatita. Dînsa s-a referit și la cauzele apariției bolii, și la profilaxie, și la tratament. ”Cauza hepatitei A și E este consumul de alimente sau apă contaminate, iar hepatita B, C și D se transmite prin contactul cu sîngele contaminat sau fluidele corpului”, a specificat medicul. Fluidele fiziologice ale organismului uman care pot conține virusul ce provoacă hepatitele sînt: sîngele, saliva, lacrima, laptele matern, transpirația, dar și altele.
Întrebările nu au încetat să apară, iar medicii prezenți au explicat în detalii tot ce-i interesa pe   participanții la masa rotundă.
”Situația epidemiologică privind morbiditatea populației prin hepatitele virale B, C și D acute s-a ameliorat semnificativ în raion”, a menționat Grigore Ciurcă, șeful Centrului de Sănătate Publică. Dacă, în anii 1996-1997, au fost înregistrate cîte 26-27 de cazuri anual, în 2008-2014 numărul acestora a fost nesemnificativ, cîte 1-2 cazuri. Potrivit dînsului, un efect pozitiv asupra situației actuale l-a avut vaccinul contra hepatitei. ”Acest vaccin este foarte eficient. Important este ca omul să primească toate trei doze”, a explicat Grigore Ciurcă.
De menționat că, din 2010, conform deciziei Organizației Mondiale a Sănătății, Ziua mondială a hepatitei este marcată, anual, pe data de 28 iulie. Cu această ocazie, a și fost organizată masa rotundă la Călărași, iar scopul a fost de a spori gradul de conştientizare şi înţelegere de către societate a aspectelor referitoare la prevenirea, diagnosticul şi tratamentul hepatitelor.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *