Raionul Călărași are un nou președinte
Începînd cu 3 iulie, raionul Călărași are un nou președinte: liberal-democratul Sergiu Artene. Dînsul a fost ales cu votul a 25 de consilieri din cei 30 prezenți la ședință. Ceilalți 5 s-au abținut. De notat că pentru actualul președinte au votat reprezentanți din toate formațiunile politice ce au acces în Consiliul raional, cu excepția socialiștilor. A votat și președintele din ultimii opt ani al raionului Călărași, Ilie Rău, consilier PDM.
Sergiu Artene are 40 de ani, e originar din Boldureștii Nisporeniului. Este licențiat în drept public. În anii 1999-2009 a lucrat anchetator, apoi procuror în Procuratura Călărași. Din 2009 pînă în prezent a practicat avocatura. Este președintele organizației teritoriale Călărași a PLDM.
La aceeași ședință din 3 iulie, au fost aleși și vicepreședinții raionului. Liberala Zinaida Bădărău, pentru care au votat 19 consilieri, va cura sectorul social, iar comunistul Valeriu Sava, ales cu votul a 18 consilieri va fi responsabil de domeniul agricol.
De menționat că PLDM, PL, PCRM și consilierul independent Gheorghe Stratan au format în consiliu o alianță, numită ”Pentru Călărași”. Este, deocamdată, o majoritate fragilă, din 17 consilieri. De cealaltă parte a rămas Partidul Democrat, chiar dacă are 9 consilieri, PPE-Iurie Leancă cu 4 consilieri și Partidul Socialiștilor cu 3 consilieri.
De la prima ședință a Consiliului Raional Călărași au lipsit nemotivat, potrivit secretarului consiliului, Victoria Botnari, trei consilieri: 2 din partea PSRM și unul – din partea PPE-Iurie Leancă.
Lasă un răspuns