Pas cu pas, de-a lungul Prutului

În fotografie: La intrarea în satul Grozești, județul Iași

În fotografie: La intrarea în satul Grozești, județul Iași
În fotografie: La intrarea în satul Grozești, județul Iași

Săptămîna trecută, am dat startul unui proiect de suflet, la care visam de ani de zile. Iată că acum, grație suportului acordat de către Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, acesta devine realitate.
Vom merge, timp de cîteva luni, în localitățile situate de o parte și de cealaltă a Prutului, care au nume identice. Ne vom întîlni cu oamenii locului, vom încerca să aflăm cît mai multe din istoria și tradițiile acestor sate.
Primul popas l-am făcut în la Grozești, județul Iași. Chiar dacă e situat față în față cu Grozeștiul din raionul Nisporeni, a trebuit să parcurgem o distanță de circa 130 de kilometri ca să ajungem acolo. Dacă ar fi existat un pod peste Prut la Grozești, am fi parcurs circa 50 de kilometri.
Timp de o zi, am colindat satul în lung și-n lat, am discutat cu primarul Costel Zota, cu șefa bibliotecii locale, Rodica Chițu, cu bătrînii satului, dar și cu persoane mai tinere. Am fost la biserica satului, un lăcaș vechi de peste o sută de ani. Am fost și la Prut, de unde am admirat păduricea din Grozeștiul Nisporenilor. Am intrat pînă și într-o prăvălie, unde aveau de toate, inclusiv cafea, la un leu paharul.
La finele acestei săptămîni, vom merge deja la Grozești, Nisporeni, să vedem care sînt grijile oamenilor de acolo, care le sînt obiceiurile, cu ce au să se laude, ce îi întristează. Urmează să realizăm ample reportaje în ziar, dar și pe site-ul Expresul.com, vom realiza și galerii foto.
Apoi, vom merge la Petrești, Sculeni, Horodiște, Ungheni – toate din județul Iași. Nu vom neglija nici Petreștiul și
Sculeniul din raionul Ungheni sau Horodiștea din raionul Călărași.
Deci, urmăriți-ne.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *