Cu ușile larg deschise
Asociația de sprijin a copiilor și tinerilor cu dizabilități ”Dorința” din Călărași și-a deschis larg ușile. De această dată, nu doar pentru beneficiari, dar și pentru toți doritorii. S-a întîmplat cu ocazia hramului instituției, sărbătorit de Sf.
Gheorghe. În acea zi, aici a fost organizată o zi a ușilor deschise. ”Pentru a 13-a oară consecutiv noi sărbătorim acest eveniment”, face o remarcă Mariana Stratan, specialist la Centrul ”Dorința”, după care explică: ”Gheorghe e și numele primului beneficiar al centrului. Este vorba de Gheorghe Mogîldea, fiul fondatorilor acestei instituții”.
Tinerii benefciari au prezentat un program festiv pentru toți oaspeții din acea zi deosebită și importantă pentru ei.
Iar oaspeți au fost mulți; și persoane care au activat cîndva în cadrul centrului, și parteneri, și primari, și reprezentanți ai Direcției de Învățămînt, și donatori, și părinți. Au fost multe cuvinte frumoase, în special în adresa fondatorilor: Ion și Maria Mogîldea, care au făcut posibilă deschiderea acestui local prietenos și care au schimbat radical în bine viața copiilor și tinerilor cu dizabilități din Călărași.
Centrul ”Dorința” a fost înființat în septembrie 2002, iar la moment de servciile acestuia beneficiază circa 50 de copii și tineri cu nevoi speciale.
Lasă un răspuns