Mai puține persoane asigurate, mai multe petiții trimise

Imagine : panoramio.com

Imagine : panoramio.com
Imagine : panoramio.com

”Pentru Agenția Teritorială Vest a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (ATV CNAM), anul 2014 a fost un an al reformelor și restructurărilor, un an al implementărilor și realizărilor cu succes a obiectivelor puse în față”, astfel și-a început discursul Oleg Belbas, directorul ATV CNAM în fața a zeci de medici din raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași, Fălești și Strășeni, întruniți într-o ședință de totalizare a Agenției, ce a avut loc pe 20 martie la Ungheni.
Timp de aproape jumătate de oră, Oleg Belbas a vorbit despre activitatea Agenției Teritoriale Vest în anul 2014, s-a referit la realizări, dar și la eșecuri, a vorbit despre obiectivele pentru 2015.
”Anul 2014 a fost anul pilotării active a planului strategic de dezvoltare instituțională a CNAM, a fost un an în care am realizat, în mare parte, obiectivele puse în față. Am organizat campanii de informare în scopul atragerii persoanelor neasigurate să participe la formarea fondului asigurării obligatorii de asistență medical, am soluționat numeroase probleme atestate în petițiile parvenite”, a spus dînsul.
Dar anul 2014 a înregistrat și un regres în ceea ce privește acumularea de fonduri pentru asigurarea medicală obligatorie, comparativ cu 2013. ”Dacă în 2013 noi am îndeplinit planul cu 186%, atunci în 2014 l-am îndeplinit doar în proporție de 81,9%, ceea ce demonstrează că nu și-au onorat obligațiunile persoanele neasigurate din cadrul Agenției Teritoriale Vest”, a specificat conducătorul AT Vest a CNAM, menționînd, totodată, că și în 2015, cel puțin în primele trei luni, situația nu pare mai bună. ”O parte din persoanele neasigurate își procură polița de asigurare doar în situațiile excepționale, cînd se îmbolnăvesc, ceea ce a adus la situația pe care o avem”, a explicat dînsul.
În 2014, a crescut numărul petițiilor venite în adresa Agențeiei Teritoriale Vest – cu 19 față de anul precedent. Cea mai mare parte din cele 30 de petiții înregistrate s-au referit la plățile nejustificate pentru medicamentele și serviciile medicale. Petiționarii s-au declarat nesatisfăcuți și de accesul la serviciile medicale, de asitența medicală necalitativă sau de comportamentul neadecvat al unor lucrători medicali.
În pofida unor neajunsuri și a unor probleme, Oleg Belbas s-a declarat mulțumit de cele realizate, subliniind că meritul aparține echipei AT Vest a CNAM, care este una responsabilă și profesionistă. Dînsul a dat asigurări că și în anul 2015 se va munci mult, pentru a realiza cu succes obiectivele și sarcinile puse. ”Vom face față noilor provocări”, a spus el ferm.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *