Jurnalul unei „BABE” venită din Europa sau De ce europenii vor eutanasie

În această săptămînă, toate privirile s-au îndreptat spre Găgăuzia, s-a discutat despre alegerile de acolo, despre victoria Irinei Vlah, despre relațiile Chișinău-Comrat, dar, mai ales, despre importanța geopolitică a evenimentului care s-a consumat duminica trecută.
Tot despre geopolitică vom discuta în materialul de astăzi. De fapt, despre modul în care oamenii din Republica Moldova înțeleg ce înseamnă Europa sau, mai bine zis, Uniunea Europeană.
O întîmplare nefericită a făcut ca o persoană foarte apropiată mie să fie internată într-un spital din capitală pentru o intervenție chirurgicală. Nimic deosebit pînă aici. De acord.
Am mers la spital în vizită. De fapt, am mers zilnic, uneori și de cîteva ori pe zi. Trebuie să vă spun că majoritatea pacienților de acolo erau trecuți deja a doua tinerețe, o bună parte dintre ei  fiind deja la pensie.
Ca și în oricare altă colectivitate, și aici s-a găsit cineva care „le știe pe toate”, se pricepe la orice și dă tonul tuturor discuțiilor. În acea colectivitate de „suferință” era și o femeie, în vîrstă de 67 de ani. Așa a zis ea. Acea femeie avea și o fată, care muncește în Franța. Ca orice copil bun, care își iubește părinții, fiica și-a invitat mama, acum un an, în Franța. Femeia a mers și spunea că a putut ajunge acolo din „cauza” lui Leancă, cu pașaportul moldovenesc.
Deoarece fiica își legalizase șederea în Franța de puțin timp, nu a putut să-i facă invitație. Nici nu i-a mai trebuit.  A revenit cu multe impresii. Le povestea colegelor de salon că e foarte bine în Franța, e curat, oamenii sînt respectuoși, dar tineretul e tare destrăbălat. ”Umblă peste tot cu floace. Se pupă și lîngă biserici, stau unul peste altul prin parcuri și nu dau buna ziua la cei bătrîni”, asta a observat ea și s-a arătat indignată.
A tăcut un pic. Auzind, însă, un oftat de durere a unei ”vecine”, femeia și-a amintit din nou de Franța. „Iată, eu așa am să vă spun. Acolo, în Franța, preparatele medicale sînt atît de bune și de puternice, că lumea nu poate muri. Trec săracii oameni de 90 de ani și se chinuie toată ziua. De aceea deputații lor vor să legalizeze „eutanasierea”. Asta nu-i joacă, fetelor! Fiica mea îmi spunea să stau să mă lecuiesc în Franța. Nu am vrut. Nu-mi trebuie. Eu vreau să trăiesc atît cît mi-a da Dumnezeu”, a spus „atotștiutoarea”.
După numeroase discuții cu tinerii noștri, plecați la munci peste hotare, despre care am tot scris în „Jurnalul intelectualilor imigranți”, iată că și bătrînii ies la rampă. Ei pleacă în străinătate, la copii și nepoți, de unde revin cu imagini absolut distorsionate, departe de realitate.
Atunci cînd liderii alianțelor noastre de guvernare vorbesc despre campanii de informare privind integrarea europeană a țării noastre, ar fi bine, cred eu, să discute măcar cinci minute cu oameni simpli, din popor, cu asemenea personae precum bătrîna din salonul spitalicesc. Numai așa vor înțelege ce carambol avem în mințile oamenilor și, bineînțeles, în țară.
Unire, moldoveni! Dar oare în ce uniune? Ne spun ei, votanții, la următoarele alegeri…
Constantin Uzdriș