Eheeei, bomboana!

Are Mark Twain un citat renumit: ”Fereşte-te de cei care încearcă să-ţi tempereze ambiţiile. Oamenii neînsemnaţi tot timpul vor face asta, dar cei cu adevărat importanţi te vor face să simţi că şi tu, la rîndul tău, poţi deveni important”. Sau, cum o zic eu, fiecare pai își are umbra sa.
Ideile, planurile noastre, împărtășite cu altcineva, iau forma unei pînze mîncate de molii. Viața e compusă din molii invizibile care rod totul ce poate fi bun.
Oare cursul destinului poate fi schimbat? Dacă sîntem plini de contradicții și credem cu tărie că nu putem shimba trecutul, atunci lovim în viitor. Și atunci, privindu-ne în ochi, vedem ecouri din trecut. Dacă luăm în considerație că soarta nu poate fi schimbată, atunci pierdem legătura imuabilă dintre viață și moarte.
Ce semănăm aceea culegem.
Îmi amintesc o istorioară. Nepoțelul meu avea vreo trei-patru ani cînd a fost lăsat în grija cumnatului meu.
După o zi întreagă de joacă și vizionare de desene animate, cumnatul meu, nemaigăsind cu ce să-l ocupe, căci copilul era ca argintul viu, i-a dat un pumn de bomboane. El își alesese una, iar pe celelalte, înălțîndu-se în vîrful degetelor , le puse pe masă. Se mai învîrti prin casă, jucîndu-se cu o mașinuță. Deodată, se opri locului, își privi, curios, mîinile, apoi se porni prin casă căutînd ceva. Cumnatul îl privi curios, neînțelegînd ce s-a întîmplat. Îl urmări o vreme, mergînd din urma lui prin toate odăile. Pînă la urmă, îi crăpă răbdarea și hotărî să-l intrebe ce caută. Copilul se opri în loc, mai privi o dată în jur, își privi mîinile și strigă cu disperare: ”Eheeei, bomboana!”.
Paulo Coelho spunea foarte frumos: ,,Atunci cînd voi întîlni moartea, vreau să mă găsească viu”. Oare a trăi înseamnă a fi viu? Iluzia unui zile de mîne ne păcălește și ajungem să ne trezim la 40, alții chiar la 60 de ani.
”Un important om de afaceri cu foarte mulți bani realizează, la vîrsta de 55 de ani, că nu a făcut nimic cu propria viață, în ciuda faptului că situația materială i-ar fi permis să facă. A avut un moment în care a decis să renunțe la activitatea sa. Întrebarea este simplă: care este sensul vieții sale? A călătorit mult, a stat de vorbă cu fel și fel de oameni. A ajuns, într-un final, la un călugăr și l-a întrebat: ”Cum să știu care este misiunea mea, cum să aflu care este scopul vieții mele?”. Călugărul l-a poftit la o plimbare. Au mers de-a lungul unui rîu pînă au ajuns la un loc unde apa era mai adîncă, cît să ajungă pînă la brîu. L-a rugat să intre cu el în rîu. Apoi după ce au intrat, cam pînă la jumătatea albiei, călugărul i-a spus: ”Ține-ți respirația și bagă, te rog, capul în apă”.
Zis și făcut, omul băgă capul în apă și-și ținu respirația. Atunci călugărul îl apucă cu o forță uriașă de spate și-l presă și mai mult în apă. Speriat, omul începu să se zbată din toate puterile și, mai cînd să-și dea sufletul, călugărul îl eliberă din strînsoare. Omul scoase afară capul disperat, cu pupilele dilatate, cu fața schimonosită. ”De ce mi-ai făcut asta, vrei să mă omori?”, urlă dînsul, uitîndu-se cu disperare la călugăr. ”Fiule, ce-ți doreai cel mai mult acolo, cînd erai scufundat?”. ”Nu-mi doream nimic, vroiam doar să ies la suprafață și să respir!”, urmă răspunsul. ”Ei bine, atunci cînd îți vei dori să faci ceva la fel de mult așa cum vroiai să respiri, să știi că ți-ai găsit misiunea!”.
Sper, iubiți cititori, să vă găsiți și voi misiunea, să nu ajungeți cînd va fi prea tîrziu să strigați cu disperare: ”Eheeei, viață!?”.
Morala: ”Vom ști care este sensul vieții atunci cînd ne vom dori un lucru tot atît de mult cum ne dorim să respirăm. Viața nu este despre ceva, este despre cineva, iar acel cineva ești tu!”.
Ala Mutilică