Cine sînt dușmanii noștri

Îmi amintesc, cu vreo șapte ani în urmă, ne plimbam prin oraș cu fiul meu mai mic. Vorbeam despre una, despre alta și, deodată, copilul strigă: ”Mamă, ia uite ostași!”. Tocmai trecea pe alături un grup de soldați. ”Pai, zic eu, ei sînt apărătorii patriei”.
,,Eu știu!, imi zice el, ei sînt copiii celor ce au luptat în război cu dușmanii”. ”Da, îi răspund, copiii și nepoții”. ”Mamă, de ce să apere patria? Doar războiul s-a terminat, au murit toți dușmanii”. ”Au murit ei, dar a mai ramas cîte unul…”. ”Aaaa, zice el îngîndurat, ei sînt nepoții dușmanilor cu care s-au luptat strămoșii noștri… Dar, dacă i-au alungat pe toți, de ce au mai rămas?”.
”Fiindcă, oricît te-ai lupta cu ei, mai rămîne cîte unul”. El se opri locului și, după mișcarea buzelor,  vedeam că în căpșorul lui se petrece ceva. ”Mamă, cine sînt dușmanii noștri?”, întrebă.
Hopa, iată aici nu am știut ce să-i răspund. Cîndva, îi numeam dușmani pe cei ce erau împotriva socialismului. Apoi, dușmani erau toți cei ce aveau păreri opuse nouă.
Viața se schimbă, ni se schimbă și dușmanii.                                               Cum să lămurești unui copil că cel mai mare dușman al nostru sîntem noi înșine? Există dușmani pentru a căror pieire trebuie să lupți, dușmani cu care trebuie să te împaci și dușmani de care trebuie să te îndepărtezi. Cei mai necruțători dușmani sînt foștii prietenii cu care te-ai certat. Dar spune-i asta unui copil mic. Am încercat și eu să-i atrag atenția în altă parte, fiindcă, serios, nu știam cum să ies din situație  basma curată.
Cum pierdem prietenii din prostie, așa ne facem și dușmani, tot din prostie.
Precum spunea şi Einstein – prostia este infinită. Continuînd acelaşi raţionament, am putea ajunge la concluzia că şi răutatea ar trebui să fie tot infinită. Se zice că inteligenţa vine de la Dumnezeu, iar  prostia de la diavol. Se mai zice că răutatea este genetică, ea fiind moştenită de la părinţi şi bunici. Dacă am presupune adevărată această ipoteză, că genetica este de vină, atunci trebuie să înțelegem că ceea ce este scris în genele familiei afectează automat toate generaţiile viitoare. Să mergem apoi în timp, cu mii de ani în urmă, şi presupunînd că toţi oamenii de pe Pămînt se trag din cîteva familii iniţiale, atunci ar însemna că oamenii ar trebui să fie, ori toţi buni, ori toţi răi. Dar de unde?
”În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la reparația unei căi ferate, distruse de bombardament. Cîțiva soldați, deși se străduiau, nu puteau clinti un stîlp greu, căzut peste șine. Alături, caporalul striga la ei, certîndu-i pentru neputința lor. Trecînd pe acolo, un om l-a intrebat: ”De ce nu-i ajuți și dumneata?”.
”Eu sînt caporal, eu supraveghez și comand. Ei trebuie să muncească!”.
Străinul nu a mai spus nimic, dar și-a scos haina și a început să tragă și el cot la cot cu soldații de un capăt al stîlpului. După scurt timp, au reușit să elibereze șinele. Încîntați de reușită, soldații i-au mulțumit străinului care, luîndu-și haina să plece, i-a mai spus caporalului: ”Dacă va mai fi nevoie, să mă chemați și altădată!”. ”Da?! zise în batjocură caporalul. Dar cine ești dumneata?”. ”Sînt generalul acestei divizii”.
Cînd un străin bate, caritatea îi deschide ușa ospitalității; odată intrat, îl întîmpină bucuria;
odată primit, îl găzduiește omenia. Pe cel flămînd îl hrănește bunătatea; pe cel deznădăjduit îl călăuzește credința, iar pe cel tulburat – dragostea.
Morala: ”Ca să fii oştean neînfricat în faţa duşmanului, trebuie să înveţi cum să urăşti de la mamă şi cum să lupţi – de la tată”.
Ala Mutilică