Alături de ”Nemuritorii”, la Călărași
Un spectacol de o oră și jumătate. O sală plină. Sute de spectatori.
S-a întîmplat la Casa de cultură din Călărași, pe 10 martie curent, unde au venit cu un concert extraordinar ”Nemuritorii”, formația din Buzăul României ce face furori în Republica Moldova. În perioada 3-11 martie, trupa a avut un turneu de amploare, cu cîte două spectacole în fiecare zi, astfel că a reușit să ajungă într-o bună parte din raioanele de la noi.
La Călărași au fost deja pentru a treia oară și asta, grație Direcției Cultură și Turism. ”Ne bucurăm că am poposit aici în această perioadă de sărbătoare. Este cel mai frumos început de primăvară pentru noi”, a declarat pentru ”Expresul” liderul formației, Constantin Ungureanu.
Cei trei ”haiduci” din ”Nemuritorii” au fost întîmpinați cu pîine și sare, au fost aplaudați după fiecare cîntec interpretat. Stilul lor vesel, vestimentația deosebită, modul de a interacționa cu publicul i-a făcut pe cei prezenți să petreacă alături de ei adevărate clipe de revelație. La final, toți doritorii au avut ocazia să se fotografieze alături de artiști. Ne-am fotografiat și noi, echipa ”Expresul”. De ce să ratăm o asemenea ocazie?
I-am întrebat cum li s-au părut femeile din Călărași, dacă tot au cîntat și au dansat cu ele. ”Sînt femei deosebite, sensibile, ca peste tot în Republica Moldova”, au răspuns, după care au adăugat: ”Oriunde în lume te duci, femeia este aceeași: frumoasă, iubitoare și merită multă atenție din partea bărbaților”.
Deplasarea echipei ”Expresul” la acest concert a fost posibilă, grație fondului cultural, pe care l-am creat în 2014.
Anterior, am fost într-o excursie la Iași, am mers și la un spectacol prezentat de maestrul Tudor Gheorghe.
Lasă un răspuns