Garantat. Pericolul va fi diminuat

În fotografie: Vasile Zaharia îi explică Mariei Cobîscan din Onișcani cum funcționează detectorul de fum

În fotografie: Vasile Zaharia îi explică Mariei Cobîscan din Onișcani cum funcționează detectorul de fum
În fotografie: Vasile Zaharia îi explică Mariei Cobîscan din Onișcani cum funcționează detectorul de fum

La Călărași, cel puțin un pericol e pe cale să fie diminuat la maximum. Este vorba de pericolul incendiilor în sectorul locativ. În scurt timp, vor fi instalate detectoare de fum în peste 600 de case din raion. ”Deoarece 80 la sută din incendii se produc anume în casele de locuit, noi sîntem obligați să luăm măsuri, pentru a proteja viața oamenilor”, a accentuat Vasile Zaharia, șeful Secției Situații Excepționale Călărași.
Beneficiarii din Onișcani
La data de 23 ianuarie, o echipă de salvatori și pompieri s-a aflat în comuna Onișcani, unde aveau să instaleze 40 de detectoare de fum. Maria Zamfir, o bătrînă în vîrstă de 85 de ani, s-a numărat printre norocoșii satului, și ea alegîndu-se cu un detector de fum. Trăiește singură, copiii îi sînt plecați departe. Ea abia de își mișcă picioarele, dar încă mai poate să-și aprindă singură focul. Ce-i drept,  nu prea face mult foc, pentru că, spune ea, a pățit-o cu ani în urmă și de atunci se cam teme. Unde mai pui că anul acesta nu a curațit soba.
Maria Cobîscan, o altă ”norocoasă”, în vîrstă de 73 de ani, spune că este atentă atunci cînd aprinde focul în sobă. Se mai întămplă să iasă și fum, dar aerisește imediat încăperea. Acum va fi  mai liniștită. ”Am înțeles că acest aparat poate să ne anunțe cînd este vorba de un incendiu. Dacă  va țipa, nu trebuie să mă sperii, dar să ies afară”, explică mătușa.
Printre beneficiari se află și familii defavorizate, și persoane țintuite la pat. ”Chiar dacă cei imobilizați nu vor putea ieși afară în cazul declanșării alarmei, cel puțin vor putea să-și anunțe, prin telefon, apropiații”, spune Natalia Scofîrnac, asistentă socială la Onișcani, după care concluzionează: ”Este o inițiativă foarte bună a Secției Situații Excepționale”.
Grație Ambasadei SUA în Republica Moldova
Mai durează pînă va beneficia de aceste detectoare de fum toată populația raionului. Dar începutul este bun, afirmă Vasile Zaharia. Echipele de salvatori merg din casă în casă, discută cu oamenii, le vorbesc despre pericolul focului, despre măsurile de protecție contra incendiilor. Acolo unde e cazul, instalează detectoarele de fum. ”Sper să reușim să mai obținem finanțare, pentru a dota toate casele din raion cu aceste aparate”, face o remarcă șeful Secției Situații Excepționale, subliniind, totodată, că Ambasada SUA în Republica Moldova a oferit Călărașiului peste 1200 de detectoare de fum, în valoare de aproximativ 10 mii de dolari. Potrivit dînsului, urmează ca, o dată la șase luni, consiliile locale să aloce banii necesari pentru a procura acumulatoare noi pentru detectoarele de fum. Or, acestea au fost instalate în casele unor oameni care nu-și pot permite, în mare parte, luxul de a cumpăra singuri acumulatoare.
Proiectul în derulare este, de fapt, o continuare a proiectului-pilot ”Un detector de fum instalat – o viață de om salvată garantat”, implementat de către Secția Situații Excepționale Călărași în parteneriat cu Primăria Călărași. În prima etapă a proiectului-pilot, au fost achiziționate 80 de detectoare de fum, în valoare de 10 mii de lei, bani alocați de către Primăria Călărași. Au beneficiat de detectoare de fum, la acea etapă,  36 de familii din Călărași.
Pe parcursul sezonului de încălzire 2013-2014, cînd a fost inițiat proiectul, echipamentul s-a declanșat de 16 ori, astfel fiind înștiințate despre pericol peste 20 de personae și, implicit, au fost evitate unele incendii.
La Ungheni și Nisporeni
Chiar dacă în aceste două raioane, deocamdată, detectoarele de fum sînt doar un vis, pompierii nu stau cu mîinile în sîn. Ei știu ce au de făcut și fac.
În perioada 20 – 25 ianuarie, reprezentanți ai Secției Situații Excepționale Nisporeni au efectuat deplasări în satele Valea Trestieni, Isăicani şi Băcşeni, pentru a informa şi a instrui populaţia cu privire la măsurile de apărare împotriva incendiilor. Potrivit lui Grigore Rîlea, șeful Secției apărare împotriva incendiilor din cadrul Direcției Situații Excepționale Nisporeni, nu este nici pentru prima dată, nici pentru ultima dată, cînd pompierii se deplasează prin satele raionului, pentru a discuta cu localnicii. Urmare a acestor vizite, s-a constatat că o parte din cetăţeni încă nu cunosc numărul de apel al  pompierilor – 901. Au fost depistate și grave încălcări ale regulilor şi normelor antiincendiare, printre care:  utilizarea sobelor şi coşurilor de fum defecte, stoguri de fîn amplasate în apropierea drumului, a caselor sau a adăposturilor pentru animale. Într-un cuvînt, mai este mult de lucru pînă oamenii vor conștientiza cu adevărat pericolul focului și vor avea o atitudine mult mai serioasă față de această problemă.
În aceeași perioadă, 20-25 ianuarie, și la Ungheni au avut loc mai multe vizite în satele raionului.  Echipa de pompieri s-a deplasat și la Valea Mare, și la Petrești, și la Cornești, și la Unțești, dar și în orașul Ungheni. Potrivit Iurie Gurghiș, șeful Secției apărare împotriva incendiilor din cadrul Direcției Situații Excepționale Ungheni, au fost selectate, de fapt, localitățile unde au fost înregistrate cele mai multe incendii. S-a discutat cu oamenii, iar concluzia lui Iurie Gurghiș a fost una foarte clară: ”Majoritatea cetățenilor cunosc despre regulile de apărare împotriva incendiilor, dar mai puțin le respectă”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *