Un spectacol de motoare la Vărzărești

Imagine: autostrada.md

Imagine: autostrada.md
Imagine: autostrada.md

De multă adrenalină au avut parte amatorii de motoare, pe 23 noiembrie current. La Vărzărești a avut loc, în premieră, Campionatul Republicii Moldova ”Jeep Trial Cross-2014”. ”Deși afară a fost cam frig, totuși nu ne-a împiedicat să ne bucurăm de aceste competiții”, a afirmat Ion Crudu, primarul de Vărzărești, exprimîndu-și, totodată, speranța că astfel de competiții vor mai fi organizate la Vărzărești.
Circa 16 piloți sportivi s-au întrecut la cele două categorii, în dependență de capacitatea motorului. Cu toții au avut de parcurs un traseu cu pante abrupt, cu numeroase obstacole, pe o lungime de un kilometru.
După o săptămînă de ploi intense, piloții au avut o misune destul de grea, ca să-și stabilizeze mașinile. Chiar și așa, la cea de-a șasea etapă a competiției ”Jeep Trial Cross”, ultima din acest an, au reușit să demosntreze un adevărat spectacol. La categoria jeep-urilor cu o capacitate a motorului de pînă la 3500 de centimetri cubi, s-a impus Ion Postu, iar la categoria de peste 3500 de centimetri cubi, cîștigător a devenit Dumitru Țurcan, ambii membri ai Clubului sportiv ”Jeep Trial Cross 4×4”.
Campionatul Moldovei la Jeep Trial Cross este organizat anual de către Federatia de Automobilism.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *