Cu daruri multe și un acord de colaborare

Imagine simbol: www.primaria.causeni.org

Imagine simbol: www.primaria.causeni.org
Imagine simbol: www.primaria.causeni.org

Primarul de Vărzărești, Ion Crudu, a revenit din București, chiar recent, încărcat cu daruri pentru cei 60 de copii de la grădinița ”Albinuța”, dar și pentru angajații primăriei. De acum încolo, micuți se vor juca, în cele trei grupe, pe covoare noi, iar la amiază vor dormi pe paturi cu perne și saltele moi și nou-nouțe. Pînă și lenjeria de pat va fi nouă.
Tot din lotul de donație mai fac parte cinci calculatoare și utilaj multifuncțional pentru primărie.
Potrivit lui Ion Crudu, toate darurile vin din partea Fundației ”United Europe” din România, cu care el a semnat, la început de săptămînă, un Acord de colaborare. ”Această donație este doar un prim pas spre stabilirea unor relații de colaborare mai strînse”, a accentuat dînsul, după care a explicat: ”Prin semnarea acestui document, partenerii români s-au obligat să ne ajute în atragerea fondurilor europene, acordîndu-ne tot sprijinul și consultanța de care vom avea nevoie”.
Iar primăria din Vărzărești va avea nevoie de sprijin și consultanță, căci planifică să inițieze un proiect grandios, de vreo opt milioane de lei, la Șendreni. Este vorba de construirea unei grădinițe model, ”așa cum nu mai există nicăieri în Moldova”, vorba primarului.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *