Zeci de incendii și toate din același motiv
Toamna călduroasă și secetoasă din acest an a făcut ca pompierii să aibă mult mai mult de lucru decît în anii precedenți, în aceeași perioadă.
La Nisporeni, bunăoară, pe parcursul lunii septembrie, Unitatea de Salvatori şi Pompieri a avut 37 de intervenţii, dintre care 32 – la arderile de gunoi şi iarbă uscată.
”Rugăm cetăţenii, în mod repetat, să trateze cu responsabilitate şi cu vigilenţă acest aspect, pentru a fi evitată producerea incendiilor care aduc cu ele, inevitabil, daune considerabile atît oamenilor și gospodăriilor lor, cît și mediului”, a subliniat Victor Robu, inspector al serviciului de apărare împotriva incendiilor al Secţiei Situații Excepționale Nisporeni.
La final de septembrie, s-a produs și un incendiu care a distrus în totalitate un autoturism de modelul ”Volkswagen Golf 2”. S-a întîmplat în apropierea satului Boldurești. Proprietarul mașinii, un locuitor al satului Hirova, Călărași, s-a arătat neputincios în fața flăcărilor.
”Multe incendii care se produc la transportul auto pot fi uşor lichidate, dacă proprietarii autovehiculelor deţin extinctoare de 2-5 litri, în dependenţă de categoria de transport, capabile să localizeze şi chiar să lichideze un incendiu”, explică Victor Robu.
De data aceasta, conducătorul auto nu a fost pregătit să înfrunte o asemenea catastrofă. El, potrivit pompierilor, nici măcar nu a știut la ce număr de telefon să anunțe despre incendiu. Reamintim, e simplu: 901.
Per total, la Nisporeni, în urma incendiilor din luna septembrie, au fost produse pagube materiale în sumă de circa 110 mii lei, valorile materiale salvate sînt de 300 mii lei.
Atenție! Vine iarna, iar sobele de încălzit, deseori, aduc cu ele nu doar căldură, ci și incendii. De aceea, afirmă pompierii, oamenii ar trebui să fie bine pregătiți pentru sezonul de încălzire, cu sobele curățite și reparate, mai ales că 90 % din incendii se produc, în această perioadă, în sectorul locativ.
Lasă un răspuns