Trebuie să meargă la vot, pentru a-și decide viitorul lor și al țării
Primul vot contează. De acest lucru s-au convins, săptămîna trecută, zeci de elevi de la Liceul ”Dimitrie Cantemir” din orașul Cornești și, respectiv, ”Mihai Eminescu” din Sipoteni. Și asta, grație unui proiect implementat de Asociația Presei Independente din Moldova și, implicit, de ziarul ”Expresul”. Dezbaterile ce au avut loc în cele două instituții i-au făcut pe elevii claselor a XII-a, majoritatea cu vîrsta de 18 ani, să fie mult mai interesați de viața politică din R. Moldova, de alegerile parlamentare din 30 noiembrie, de modalitatea votării. De acum înainte, ei vor urmări cu mai multă atenție prestația concurenților electorali, pentru a decide, în final, cui să-i ofere primul lor vot.
Dar s-o luăm pe rînd. Ce s-a întîmplat în cele două licee, al căror prag l-am pășit recent.
Joi, 16 octombrie. Liceul ”Dimitrie Cantemir” din orașul Cornești, raionul Ungheni. Cei ce au venit la dezbateri, elevi ai clasei a XII-a, erau destul de bine pregătiți. Știau că, pe 30 noiembrie, vor avea loc alegeri parlamentare, știau ce înseamnă alegeri, știau de ce e bine să votezi. Drept dovadă că ei știu tot ceea ce înseamnă alegeri parlamentare, Tatiana Luca a descris pașii pe care va trebui să-i facă atunci cînd va păși pentru prima oară pragul Secției de votare. ”Cu buletinul de identitate, mă apropii de membrii comisiei de votare, semnez în listă, primesc buletinul de vot, intru în cabină, pun ștampila ”votat” în dreptul concurentului electoral pe care-l prefer, îndoi buletinul de vot și-l pun în urnă. Voi ieși afară cu conștiința împăcată că mi-am onorat obligațiunile de cetățean al Republicii Moldova”, a povestit eleva, iar colegii ei au fost de acord cu ceea ce a relatat ea.
Dezbaterile au avut loc: cu întrebări și răspunsuri, cu argumente și idei, cu discuții aprinse. Cei prezenți, tineri care urmează să voteze pentru prima oară, s-au convins încă o dată că votul lor contează. ”Știu că rolul nostru în societate este unul major, viitorul nostru depinde de noi, de ce alegere vom face și de cît de activi vom fi în societate”, a accentuat Valeria Șoltoianu. Mai mult ca atît, ea a și decis pentru cine va vota în primul său exercițiu de acest fel. Speră să nu rămînă, ulterior, dezamăgită pentru alegerea pe care o va face pe 30 noiembrie.
La final, Valeria a rezumat: ”Întîlnirea de astăzi a fost un mod de a ne convinge încă o dată că trebuie să fim mai activi atunci cînd vine vorba de viitorul nostru, al tinerilor, dar și al urmașilor noștri”. Și colega sa, Mariana Grădinari, a subliniat că își dorește o schimbare în viața țării în care s-a născut, a crescut și a primit o educație. ”Nu vreau ca țara mea să se numere printre cele mai sărace. Vreau un nivel mai înalt de dezvoltare, de aceea trebuie să ne găsim un rost aici, la noi acasă, să implementăm noi idei, să avem un scop bine definit, iar pentru început – să mergem cu toții la vot”, a accentuat eleva.
La dezbateri a fost prezent și Veaceslav Leiba, profesor de istorie. Dînsul i-a îndemnat pe învățăceii săi, ajunși la vîrsta majoratului, să fie mai activi, să meargă la vot, să aleagă ceea ce consideră că e cel mai bun pentru ei. ”Implicarea voastră este foarte importantă”, a opinat dînsul.
Vineri, 17 octombrie. Liceul ”Mihai Eminescu” din Sipoteni, Călărași. Dezbaterile de aici au avut un specific aparte, căci s-au desfășurat într-un alt mod – printr-un joc interactiv. Participanții au fost împărțiți în două grupuri care urmau să vină cu argumentele lor pro și contra participării la vot. Au existat numeroase argumente și tot atîtea anti-argumente. La final, însă, cu toții au ajuns la aceeași concluzie: trebuie de mers la vot, trebuie ca fiecare cetățean și, mai ales, tinerii să-și spună cuvîntul.
”Ne-ați adus astăzi argumente clare privind importanța votului nostru. Ne rămîne doar să mai medităm, să analizăm și să decidem, pînă la 30 noiembrie, cui îi vom data votul”, a menționat eleva Elena Morari. ”Dacă, pînă azi, nu eram decisă dacă voi merge sau nu la vot, acum sînt convinsă sută la sută că voi merge”, a recunoscut ea. Și Octavian Chitoroagă, un alt participant la dezbateri, a ajuns la aceeași concluzie: toți tinerii trebuie să meargă la vot pentru a-și decide viitorul lor și al țării. ”Informația pe care am primit-o îmi va fi foarte utilă pe viitor”, a adăugat și Daniel Popa.
Prezentă la dezbateri, Ecaterina Rău, directoarea liceului, a mulțumit pentru informația interesantă, cu care am venit în fața tinerilor. ”Noi, generația mai în vîrstă, vă facem loc și de deciziile voastre depinde viitorul. Așa că, vă rog, să aveți o atitudine cît mai serioasă față de acest lucru”, li s-a adresat tinerilor alegători Ecaterina Rău.
Dezbaterile organizate în cele două licee nu avut un caracter politic. Ele s-au desfășurat, grație Proiectului ”Primul meu vot”, implementat de Asociația Presei Independente.
Lasă un răspuns