Drumurile se schimbă la față
Locuitorii satului Pîrjolteni au ieșit la muncă. De dimineață pînă seara, de luni pînă duminică, ei își aduc contribuția la construcția drumurilor din localitate. ”Cetățenii noștri sînt oameni activi, deosebiți și săritori la nevoie”, îi caracterizează primarul Vasile Stăvilă. Potrivit lui, în prezent sînt renovate aproape 60% din toate drumurile.
”Drumurile principale sînt asfaltate, cele în pantă sînt pietruite, iar cele drepte – betonate”, explică dînsul, accentuînd că drumurile pietruite vor fi, cu timpul, betonate. La moment, Pîrjolteniul nu are drumuri foarte bune, recunoaște primarul. În schimb, o porțiune de 2 kilometri e bună, iar alți 5 kilometri de drum sînt în stare satisfăcătoare. Mai rămîn 6 kilometri care necesită reparație. ”Nu ne oprim aici, cu contribuția primăriei, a cetățenilor și a statului vom reuși să modernizăm, în timp, toate drumurile din localitate”, spune primarul.
Vasile Stăvilă nu a calculat cu exactitate cîți bani s-au cheltuit pînă acum la renovarea drumurilor. Nu poate spune nici cîți bani se vor cheltui pentru porțiunile de drum care așteaptă să fie renovate. Cert este că, în viitorul apropiat, sătenii vor merge pe drumuri renovate – este asigurarea făcută de primar.
Lasă un răspuns