Au ajuns să vadă în satul lor cum curge apa din robinete

În fotografie: Iată și apa în robinete la Vulcănești

În fotografie: Iată și apa în robinete la Vulcănești
În fotografie: Iată și apa în robinete la Vulcănești

S-a mai realizat un vis al oamenilor de prin părțile Nisporeniului. În sfîrșit, apa potabilă a ajuns  în cele 180 de gospodării din satul Vulcănești.
Potrivit primarului Valeriu Guțu, acest lucru a fost posibil, grație unei finanțări de peste 5 milioane de lei, care a venit din partea Agenției Elvețiene de Dezvoltare și Cooperare și Agenției Austriece de Dezvoltare, prin intermediul proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova ”ApaSan”. Cu o contribuție de 80 mii de lei a venit și Consiliul raional Nisporeni. Primăria a alocat în acest scop 320 mii de lei, iar oamenii din partea locului au contribuit cu 296 mii de lei, inclusiv zile-muncă. ”Problema apei potabile era cea mai stringentă pentru această localitate, de aceea sătenii nici nu au pus la îndoială necesitatea implicării lor în construcția apeductului”, a explicat primarul.
”Nici nu ne vine a crede că am ajuns să vedem cum curge apa la robinet în casa noastră”, și-a împărtășit bucuria Aglaia Ibrian, una dintre localnice. E și firesc să se bucure, căci pînă acum femeia era nevoită să care apa cu căldările de la o fîntînă ce se află la o distanță de jumătate de kilometru de casa ei. Acum însă, dînsa planifică să-și cumpere chiar și o mașină de spălat, care îi va ușura cu mult munca.
Evenimentul de dare în exloatare a apeductului de la Vulcănești s-a produs pe 19 septembrie, în prezența întregului sat, dar și a unor înalți oaspeți.
”Este o bucurie deosebită pentru mine să mă aflu astăzi în inima codrilor, în satul situat la cea mai mare altitudine din Republica Moldova, la o înălțime de 355 metri, și să particip la inaugurarea aici a unui sistem de aprovizionare cu apă. Fiind la o așa înălțime, apa poate fi considerată aici apă de munte, ca în Elveția, țara de unde vin eu”, a remarcat Jonathan Hecke, managerul proiectului.
”Apă bună aveți. Mai trebuie reparate un pic drumurile și atunci, cred eu, toți cei care au plecat din Vulcănești să-și caute norocul prin lume vor reveni cu mare drag acasă”, le-a spus celor prezenți la eveniment Liliana Palihovici, vicepreședinta Parlamentului.  Colega sa, deputata Maria Ciobanu, originară din raionul Nisporeni, i-a îndemnat pe vulcăneșteni să prețuiască apa care, iată, le-a venit în case, dar și să susțină și alte proiecte investiționale la ei în sat.
Deocamdată, nu se știe cît vor trebui să scoată din buzunar localnicii pentru apa consumată. Încă nu au fost făcute calculele necesare.
Se știe însă că, după ce a fost soluționată problema apei potabile la Vulcănești, urmează să fie identificate și alte surse pentru implementarea unor noi proiecte care să asigure localitatea cu un sistem de canalizare modern. Totodată, pe agenda de lucru a primăriei se regăsește și reabilitarea drumurilor locale. ”Îmi doresc ca satele noastre din comună să devină europene în timpul cel mai apropiat”, a declarat, la final primarul Valeriu Guțu.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *