Un proiect de eficiență energetică cu năbădăi
Apă caldă de la soare tot anul în jur, dar și eficiență energetică în sezonul rece – iată cu ce se vor lăuda cei de la grădinița ”Dumbrăvioara” din Ciorești peste cel mult două luni. Mai cald le va fi la iarnă și celor 324 de elevi de la gimnaziu, care se află în același edificiu cu grădinița. Toate acestea se datorează unui proiect comun de eficiență energetică, ce prevede termoizolarea, clădirii, schimbarea ușilor și geamurilor la gimnaziu, instalarea a trei colectoare solare la grădiniță.
Potrivit primarului de Ciorești, Valeriu Guțu, costul total al proiectului este de 3 milioane 340 mii lei, dintre care partea leului – 2 milioane 660 mii lei – vor veni din sursele Fondului de Eficiență Energetică.
Toate bune și frumoase pînă aici. Doar că Valeriu Guțu a mai specificat că proiectul a fost depus spre finanțare în anul 2012, cînd gimnaziul se afla în gestiunea primăriei. Acum, instituția este la autofinanțare și, reieșind din aceasta, trebuie să vină cu partea sa de contribuție la implementarea proiectului. Conducerea gimnaziului, însă, potrvit primarului, nu se prea grăbește s-o facă, motivînd că nu ar avea bani. ”Sper foarte mult să ajungem la un consens, căci, în caz contrar, riscăm să pierdem peste două milioane de lei”, a spus edilul, exprimîndu-și nedumerirea față de nedorința directoarei gimnaziului, Svetlana Crîșmaru, să inițieze un dialog constructiv cu administrația publică locală.
La rîndul său, Svetlana Crîșmaru a declarat pentru ”Expresul” că nu pune la îndoială importanța proiectului respectiv, dar că nu este de acord să contribuie tocmai cu 460 mii lei. ”Copiii sînt nu numai ai gimnaziului, dar și ai satului, astfel că primăria ar trebui să aibă grijă să contribuie cu cea mai mare sumă la proiect”, a explicat directoarea. În pofida neînțelegerilor apărute, dînsa a dat asigurări că va face tot posibilul ca proiectul să fie implementat cu succes la gimnaziu. Un prim pas, zice ea, este promisiunea Consiliului raional Nisporeni de a veni cu o contribuție a sa. Deocamdată, nu se cunoaște despre ce sumă e vorba.
Lasă un răspuns