Stau cuminţi, ca nişte copii ce-şi aşteaptă tatăl…
Singurul muzeu de viori din Republica Moldova se află în inima orașului Călărași, iar acest fapt se datorează regretatului maestru Vladimir Dodon, cel ce i-a dăruit lemnului suflet şi l-a făcut să cînte. Lutierul Vladimir Dodon, meşter popular, profesor de muzică, a fost cunoscut atît în Republica Moldova, cît şi peste hotare, graţie dibăciei cu care a confecţionat instrumentele muzicale cu coarde.
A plecat mult prea devreme la cele veşnice, cu aproape cinci ani în urmă. A lăsat însă o amintire frumoasă şi zeci de viori, adunate azi, împreună, în Muzeul de viori din Călăraşi. La intrarea în curte se află o placă comemorativă, pe care este inscripţionat mesajul: „În memoria marelui maestru al viorii şi al arcuşului, Vladimir Dodon, sufletul, inima şi cîntul neamului”.
Sun la poartă. Sînt întîmpinat cu bunăvoinţă de soţia maestului, Maria Dodon. Îmi povesteşte cu mare drag despre muzeu şi despre Vladimir Dodon. Viorile atîrnate de pereţi strălucesc ca diamantele în soare. Stau cuminţi, ca nişte copii ce-şi aşteaptă tatăl care, din păcate, nu mai vine… Mărturie a succeselor sale sînt zecile de diplome pe care maestrul le-a obţinut de-a lungul anilor. Alături – cîteva bucăţi de lemn cioplite. Meşterul intenţiona să confecţioneze din ele viori, dar nu a mai dovedit.
Soţia lui, Maria Dodon, continuă să-i ducă mai departe marea dragoste, să vegheze asupra visului său de a avea acest minunat muzeu.
– Cum e să ai, doamnă Maria Dodon, un muzeu de viori?
– Nu e nici greu, dar nici ușor. Trebuie să-l menții mereu în ordine, să fii întotdeauna la dispoziţia vizitatorilor. Dar nu pot să mă plîng.
– Cum a apărut ideea deschiderii acestui muzeu?
– Maestrul muncea foarte mult şi-şi dorea să arate roadele muncii sale oamenilor. Vroia ca ei să înţeleagă cît de greu se plăsmuieşte un instrument muzical. Mai dorea să aibă ceva care să-l reprezinte. Iată că fostul său atelier este acum muzeu.
– Cîte instrumente aveţi aici?
– Trebuie să spun că el a confecționat peste o sută de viori. O parte dintre ele au fost vîndute. Azi, viorile lui sînt şi în SUA, şi în Italia, şi în Franța, şi în Rusia, şi în multe alte țări. Au rămas în muzeu cam jumătate din ele plus cinci violoncele.
– Cum făcea maestrul vioara?
– Cînd începea s-o confecționeze, întodeauna făcea trei plave – ca Sfînta Treime. Lucra mult, în timpul lui liber, noaptea… În ultimul an a confecţionat trei viori.
– De ce vioara?
– De mic copil, i-a plăcut să cînte la vioară. Cînd părinții trebuiau să meargă la cîmp, el se ascundea în beci ca să cînte. Astfel, tatăl său nu-l auzea. Pentru a înțelege de ce şi cum cîntă vioara, a desfăcut una, iar după planşetele obţinute a încercat să confecţioneze el singur viori. Le făcea din lemn de măr, de ireș… După armată, a mers la maestrul Gherman Kostrubin, unde a şi realizat prima vioară adevărată.
– Mai vindeţi şi astăzi din viorile lui Vladimir Dodon?
– Da, am mai vîndut cîteva. După şapte ani de la plecarea maestrului, am să mai vînd… Ţin mult la ele, dar trebuie.
– Ştiu că una dintre fiicele dumneavoastră a moștenit de la tatăl ei meseria de lutier.
– Aşa este. Valeria a moștenit de la tăticul ei meseria, degrabă va reveni acasă și va duce mai departe ceea ce a început tatăl ei.
Alexandru Trifan,
student stagiar
Lasă un răspuns