Matematica – problema care le-a dat cea mai mare bătaie de cap absolvenţilor liceeni

Imagine simbol: www.publika.md

Imagine simbol: www.publika.md
Imagine simbol: www.publika.md

Gata cu stresul. Examenele de bacalaureat au luat sfîrşit. Nu însă pentru toţi cei peste 1600 de absolvenţi de liceu din regiunea Ungheni – Nisporeni – Călăraşi, care s-au înscris pentru examenele de bacalaureat.  Doar ceva mai mult de 1000 au obţinut diplioma de bacalaureat, alţi circa 500 urmînd să susţină repetat, în această săptămînă, unele examene.
Cu cele mai bune rezultate la bacalaureat – în regiune! – se pot lăuda nisporenenii: 63,6% dintre candidaţi au luat bacalaureatul din prima. Nici călărăşenii n-au fost mai slabi – 61% au obţinut note pozitive la toate examenele de bacalaureat. La Ungheni, rata de promovabilitate între candidaţii liceeni a fost de 53,4%. De notat că media pe ţară este de 47,27%.
NISPORENI
Din cei 318 candidaţi din acest an, 202 au promovat examenele de bacalaureat. Potrivit Ninei Sterpu, şefa Direcţiei Învăţămînt, Tineret şi Sport, cele mai bune rezultate au fost obţinute la  chimie şi biologie, iar cele mai proaste – la matematică, fiind înregistrate, la această disciplină, 42 de note negative. După anunţarea notelor, au fost depuse 359 de contestaţii. Zece note negative au fost modificate în pozitive.
Îmbucurător este faptul că nu a fost înregistrat nici un caz de fraudare, a făcut o remarcă Nina Sterpu. „Fiecare candidat a fost conştient de responsabilitatea pe care o are şi a respectat regulile impuse, astfel că s-au diminuat încercările de fraudare”, a mai spus dînsa.
De notat că în raionul Nisporeni doi absolvenţi de liceu au obţinut o medie la examenele de bacalaureat peste 9.
CĂLĂRAŞI
În acest an, Călăraşiul a avut 420 de candidaţi pentru examenele de bacalaureat. 257 dintre aceştia au fost promovaţi, iar ceilalţi 163 vor susţine examenele fie în sesiunea repetată, fie vor veni la anul. Potrivit Elenei Gonţa, şefa Direcţiei Învăţămînt, au fost depuse spre contestaţie 350 lucrări, fiind modificate notele, cu un punct,  pentru 132.
Cele mai multe note negative au fost înregistrate la matematică, 59 la număr, după care urmează limba străină, cu 48. „Matematica este un obiect mai special, care necesită cunoştinţe mai speciale, iar unii candidaţi nu au înţeles acest fapt”, a explicat Elena Gonţa. De notat că cele mai multe note negative la matematică au înregistrat anume elevii care au ales profilul real.
Un singur elev, în încercarea lui de a frauda, a fost eliminat de la bacalaureat. Este vorba, de fapt, de un restanţier din anul trecut. Şi la Călăraşi, ca şi la Nisporeni, doar doi absolvenţi d eliceu au înregistra o medie peste nouă la bacalaureat.
UNGHENI
La Ungheni, s-au înregistrat pentru examenele de bacalaureat 886 de candidaţi. Aici însă situaţia e un pic diferită. Vorba e că 551 din numărul total sînt elevi de licee, iar restul, 335, de colegii. În Ungheni, se ştie, activează trei colegii: Agroindustrial, de Medicină şi de Poliţie de Frontieră.  Fiind contactată de noi, Galina Gheorghiţă, şefă adjunct la Direcţia Învăţămînt, Tineret şi Sport, ne-a spus că au promovat examenele de bacalaureat 53,4% dintre candidaţii din licee şi 21,95% – dintre candidaţii din colegii. Au fost depuse spre contestare 592 lucrări şi doar 27 de note au fost modificate. Cele mai multe note negative au fost înregistrate la matematică şi geografie, iar cele mai înalte note – la limba maternă.
Totodată, şase elevi au fost eliminaţi din sălile de examene, fiindu-le anulate toate lucrările. „S-a muncit mult la acest capitol. Chiar dacă regulamentul a fost cunoscut de către toţi candidaţii, ei semnînd pe propria răspundere, iată că unii au încercat, totuşi, să recurgă la unele metode de fraudare, iar în consecinţă avem ceea ce avem”, a subliniat Galina Gheorghiţă.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *