Alexandru Ambros: Oraşul Ungheni, trebuie să fie municipiu!

interviu, Alexandru Ambros, primar, ungheni
Interviu cu primarul orașului Ungheni, Alexandru Ambros.
–          Acum câţiva ani s-a iniţiat propunerea ca orașul Ungheni să devină municipiu, lucru care nu s-a întâmplat. Cât de real este că acest lucru să se întâmple acum?
–          Ungheniul, cu siguranță, are toate șansele acum să devină municipiu. Încă în anul 2008, împreună cu primarii oraşelor Cahul, Orhei și Soroca, am făcut o scrisoare comună către Guvernul Republicii Moldova şi legislativul de atunci pentru a convinge autoritățile centrale că orașele noastre corespund cerințelor pentru a fi municipii. Atunci nu am primit un răspuns afirmativ. La ultima şedinţă a Parlamentului de săptămâna trecută, iniţiativa despre statutul de municipiu a acestor oraşe fost votată în prima lectură. Probabil, proiectul de lege va fi supus votului în cea de-a doua lectură după revenirea din concediu a parlamentarilor.
–          Care vor fi beneficiile pentru unghenenii şivor fi oare mândri atunci, când vor spune că trăiesc în municipiul Ungheni?
–          Odată ce orașul Ungheni va obține statut de municipiu, lucrurile se vor schimba doar spre bine. Vom avea posibilități mai mari de a administra localitatea, vom avea o dezvoltare continuă, bani mai mulți în buget. Republica Moldova nu poate fi o țară doar cu un pol de dezvoltare, care este doar Chișinăul. Noi avem nevoie de poli de dezvoltare și în alte centre cu potențial, cum ar fi Ungheniul.
–          Oraşul nostru corespunde cerințelor caracteristice unui municipiu?
–          Orașul Ungheni este un oraș cu un grad de urbanizare foarte înalt. Dacă e să facem o comparație cu orașul Chișinău, putem spune căoraşul nostru este mai mic doar după dimensiuni. Nu avem doar transport public electric. Cât despre dezvoltarea economică – avem fabrici, avem zona economică liberă, avem instituții care prestează servicii sociale, instituţii de învăţământ, etc.
–          Se va extinde suprafața administrativ teritorială? Cu cât și care sunt comunele care vor intra în componența municipiului?
–          Decizia cu o eventuală extindere aparține în totalmente locuitorilor comunelor din vecinătate. Doar în momentul în care vor spune că își doresc acest lucru, doar atunci va fi extins. Eu sunt sigur că ei vor avea doar de câştigat pentru că, chiar dacă nu suntem municipiu, noi prestăm acestor localități servicii de apeduct, de salubrizare, de transport.
–          Dacă oraşul va obţine statut de municipiu, acesta va deveni autonom faţă de autorităţile raionului Ungheni? Cum se va schimba viața în comunitățile care vor intra în municipiu, dar și care nu vor intra?
–          Eu cred că acest lucru va îmbunătăți situația şi în localitățile care nu vor intra în componența municipiului. Autoritățile raionului se vor putea concentra asupra problemelor din teritoriu, vor putea oferi servicii care, în prezent, lipsesc în primăriile rurale.
–          Care sunt așteptările dvs. în calitate de primar după schimbarea statutului?
La început vor fi multe probleme. Rezultatele nu vor apărea imediat. Dacă e să vorbim în perspectivă, pașii făcuți acum sunt pași corecți. Bugetul oraşului se va forma altfel decât acum. Spre exemplu, impozitul rutier care este plătit de locuitorii oraşului pleacă în proporție de 50 % în bugetul republican, celelalte fiind redirecţionate în bugetul Consiliului Raional, iar pentru intravilanul orașului nu rămânea nimic. Odată cu obținerea statutului de municipiu, acest lucru nu va mai fi, iar primele schimbări vor fi văzute anume în acest sector. Eu cred că schimbarea statutului de municipiu va avea doar efecte pozitive. Viitorul orașului este unul prosper.
Sursa: ungheni.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *