Nu au plecat în Belarus să se plimbe

În fotografie: Delegaţia din Ungheni la Forumul economic din Gomel

În fotografie: Delegaţia din Ungheni la Forumul economic din Gomel
În fotografie: Delegaţia din Ungheni la Forumul economic din Gomel

Acordul de colaborare între raionul Ungheni, pe de o parte, şi raionul Kalinkovici, regiunea Gomel (Belarus), pe de altă parte, semnat încă în anul 2010, iată că începe să dea roade.
Pe 16 mai, la invitaţia administraţiei din Kalinkovici, un grup de ungheneni, în frunte cu vicepreşedintele raionului, Iulia Pancu, a participat la un Forum economic din Gomel, aflat la ediţia a XI-a.
“Noi trebuie să învăţăm de la beloruşi să iubim produsele noastre autohtone, să le promovăm mereu şi oriunde”, a declarat, la întoarcere, Iulia Pancu. “Credeţi-mă, ei au de toate, începînd de la mezeluri sau produse de panificaţie şi terminînd cu tractoare şi produse chimice”, a mai spus dînsa.
Oaspeţii din Ungheni au rămas impresionaţi de responsabilitatea şi disciplina ce domneşte în Belarus, ceea ce, inevitabil, duce la o creştere permanentă a bunăstării populaţiei. Chiar dacă amprenta sovietică e destul de vizibilă aici, oamenii, se pare, o acceptă în marea lor majoritate. Iar motivul e simplu – pentru că au salariii şi pensii decente, pentru că nu se confruntă cu lipsa locurilor de muncă sau cu servicii de proastă calitate. Pe de altă parte – atenţie! – statul nu oferă ajutoare sociale. Aşa, cel puţin, a menţionat Iulia Pancu. Se intervine doar  în caz de urgenţe majore. Pînă şi la Centrul de ajutor al populaţiei, pe care l-a vizitat delegaţia din Ungheni, beneficiarii vin cu mîncarea de acasă. Nu se plîng însă.
În ceea ce priveşte colaborarea între Ungheni şi Kalinkovici, Iulia Pancu a subliniat: “Avem oportunităţi suficiente de a dezvolta relaţiile noastre de colaborare”.
Primii paşi au fost făcuţi. S-a ajuns la înţelegerea, între cele două administraţii, să se facă un schimb de copii, căci copiii sînt foarte buni mesageri şi promotori ai colaborării. S-au înfiripat şi primele relaţii de colaborare economică, la acest forum participînd, din partea raionului Ungheni, Dorin Budeanu, reprezentant al Camerei de Comerţ şi Industrie, Natalia Iepuraş, administratoarea Zonei Economice Libere, Alexandru Brînză, antreprenor. Urmează să fie studiată atent legislaţia celor două ţări, după care se va decide care sînt cele mai avantajoase domenii de colaborare. La prima etapă, beloruşii s-au declarat interesaţi de merele  moldoveneşti.
Iulia Pancu a dat asigurări că va contribui la stabilirea unor relaţii de colaborare şi în domeniul sportiv,  şi în cel social, şi în educaţie.
“Nu am plecat în Belarus la plimbare. Ne dorim să realizăm, împreună, diverse proiecte, ne dorim o relaţie profundă, bazată pe încredere”, a menţionat dînsa la final.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *