Şi peste o lună, vestea Învierii bucură şi mobilizează
Expoziţia „Hristos a înviat!”, vernisată în filiala nr. 1 a Biliotecii publice „Dimitrie Cantemir” din Ungheni continuă să bucure ochii vizitatorilor. Bibliotecarele spun că au amenajat-o „pentru a păstra şi a transmite tradiţiile de Paşti, cristalizate de-a lungul secolelor”. Mai mult ca atît, au fost implicaţi şi elevii clasei a III-a „A” de la Liceul „Ion Creangă”, împreună cu învăţătoarea lor, Tatiana Pascaru, ei fiind îndrumaţi de bibliotecara Tatiana Mihăiescu.
Cu toţii au „parcurs” itinerarul vieţii lui Hristos de la intrarea în Ierusalim pînă la Înviere. O aromă deosebită au dat manifestării poeziile recitate cu mult suflet de către: Anastasia Cozari, Litisia Gavriliţă, Serginia Lişciuc, Artur Lişciuc, Emilia Sîrbu şi Elly Gîrbea. Colegii lor, Lavinia Stoica, Cristi Şişcanu, Dumitriţa Moraru, Ion Gaibu şi Nadejda Certan, au vorbit despre simbolurile pascale.
Cu o expoziţie dedicată sărbătorilor pascale a venit la aceeaşi bibliotecă şi elevii Şcolii de Arte Plastice din Ungheni, ei fiind ghidaţi de profesoarele Raisa Covaliu şi Tatiana Butnaru.
„Acceptăm şi urmăm tradiţia de a sărbători Paştele nu de aceea că ne-ar forţa cineva, nici din oarba imitare a cuiva, ci din bucuria de a căpăta, prin repetarea şi reluarea unor ritualuri, noi forţe vitale”, au subliniat, la final bibliotecarele.
Ecaterina Gorea
Lasă un răspuns