Medicina populară: borşul de casă
Se obţine din tărîţele de grîu,care sînt extrem de bogate în vitamine din complexul B (B1, B2, B6, B12), în calciu şi magneziu, precum şi în oligoelemente, cum ar fi zincul sau seleniul. Adăugaţi la această colecţie de vitamine şi minerale. Se ştie că borşul obţine, în urma procesului de fermentaţie, şi o serie de acizi organici şi de enzyme. Astfel, putem să ne dăm seama de tabloul complet al acestui remediu, care este un adevărat elixir pentru întregul organism.
În medicina populară, borşul era folosit ca remediu de prim ajutor pentru o sumedenie de neplăceri care apăreau la vreme de sărbătoare.
Mahmureala – este eliminată consumînd, dimineaţa, un litru de borş şi apoi, pe parcursul zilei, bînd borş în loc de apă.
Migrena – apare adesea în timpul sărbătorilor, din cauza excesului de hrană şi/sau de băutură, din cauza statului prelungit în casă, ori din cauza reactivării unor probleme biliare. Practic, s-a constatat că durerile de cap, însoţite de greaţă sau vertij, cedează dacă bem pe parcursul unei zile un litru de borş.
Glicemia crescută – este un fenomen care apare frecvent de sărbători, la cei care sînt mari amatori de dulciuri. Pentru a nu da complicaţiile specifice diabetului, poate fi combătuta cu două remedii tradiţionale: borş şi ceapă crudă.
Durerile de ficat şi de bilă – se bea pe stomacul gol, cu un sfert de oră înainte de fiecare masă, cîte o canăcu borş.
Pentru a slăbi rapid –zilnic, timp de o săptămână, consumaţi un preparat obţinut din jumătate de litru de borş proaspăt, doi litri de apă de izvor, zeamă de la o lămîie şi trei linguri de miere. Toate componentele se pun într-un vas şi se amestecă bine, pînă la totala omogenizare, după care se trage în sticle care, însă, nu se vor păstra la rece, ci la temperatura camerei. Se consumă cei aproape trei litri de preparat pe parcursul unei zile.
Lasă un răspuns