Profesorii de biologie cu burta pe carte
Nu doar elevii sînt mereu cu burta pe carte, dar şi pedagogii. Chiar recent, profesorii de biologie din toate instituţiile de învăţămînt din raionul Ungheni au învăţat cum să utilizeze tehnologiile informaţionale la orele de biologie.
Ei au participat, în acest sens, la un seminar raional metodico-practic cu genericul: „Utilizarea tehnologiilor informaţionale în procesul educaţional la biologie – factor eficient în formarea competenţelor şcolare”, organizat la Liceul din Sculeni.
Împărţindu-se în subgrupuri, pedagogii au asistat la două ore demonstrative şi trei ateliere de lucru, luînd cunoştinţă cum se utilizează aici tehnologiile informaţionale, ce se face ca orele să fie cît mai eficiente şi mai productive.
Potrivit lui Vasile Grigore, specialist principal la Direcţia Raională Învăţămînt, Tineret şi Sport Ungheni, scopul seminarului a fost „de a forma cunoştinţele ecologice la cadrele didactice prin orele de biologie şi activităţile extracuriculare”. De notat că seminarul respectiv a fost organizat la iniţiativa Direcţiei Învăţămînt, fiind deja al doilea desfăşurat la nivel raional. Totodată, au fost organizate, pe parcursul acestui an de studii, şi patru seminare zonale pentru profesorii de biologie, care, susţine Vasile Grigore, sînt foarte eficiente şi utile.
Lasă un răspuns