Au depănat amintiri plăcute

În fotografie: În şcoala dragă

În fotografie: În şcoala dragă
În fotografie: În şcoala dragă

Circa 20 de absolvenţi ai Şcolii de Arte din Călăraşi au revenit, pe 21 martie, acasă. Alături de profesorii dragi, au depănat amintiri din anii petrecuţi printre notele muzicale şi culorile ce le-au marcat viaţa.
Fie că au ales să urmeze o carieră în domeniu sau ba, ei susţin în cor că nu regretă anii dedicaţi studiilor aici. „E locul în care am învăţat încă de mică să apreciez, să înţeleg şi să iubesc muzica şi artele plastice”, spune Ana Eni, în prezent studentă la Universitatea Tehnică, după care adaugă: „Păşind pragul şcolii, intîlnindu-mi profesorii, văzîndu-mi diploma care încă mai stă în clasa unde am studiat, m-am simţit mîndră de faptul că, acum şapte ani, mă număram printre elevii acestei şcoli”.
„Este pentru prima dată cînd invităm absolvenţii instituţiei noastre la o sărbătoare. Nu va fi însă şi pentru ultima oară. Vrem să facem din aceste întîlniri o tradiţie frumoasă”, a menţiona Angela Lavric, profesoară la Şcoala de Arte din Călăraşi.
Actualii elevi de aici au prezentat pentru absolvenţi şi un concert, cu genericul „La izvorul artelor”.  Acesta se înscrie în şirul de activităţi dedicate aniversării din anul curent, de 15 ani, a Şcolii de Arte.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *