Valentina Filatov: Eu am încredere în tot ceea ce se scrie în paginile „Expresului”

Căluții ”Expresul” Am telefonat-o acasă ca să-i dăm vestea cea bună. „Căluţul Expresul vine la dumneavoastră”, i-am zis. Valentina Filatov din Ungheni, agent în asigurări, a rămas uimită. Preţ de cîteva secunde, a tăcut, după care a întrebat curioasă: „Ce înseamnă asta?”. Au urmat, bineînţeles, explicaţiile.
Vorba e că Valentina Filatov este una dintre cele mai fidele şi nerăbdătoare cititoare ale „Expresului”, iar atunci cînd ziarul nu ajunge la timp pe masa ei de lucru, imediat ne şi telefonează să ne amintească, în caz că am uitat de ea.
Sigur, nu uităm de ea. Am făcut însă un experiment. Ziarul de data trecută l-am dus cititorilor noştri care s-au abonat la redacţie cu o mică întîrziere. Am vrut să vedem cine ne va telefona primul să ne întrebe de ce n-a venit „Expresul”. A fost Valentina Filatov. Pe lîngă ziar, i-am dus şi… căluţul „Expresul”.
L-a acceptat cu mare drag şi bucurie. A zis că-l va pune alături de alte bibelouri pe care le are în casă. „Sper că peste 12 ani colecţia mea se va mări cu încă un căluţ cu aceeaşi inscripţie”, ne-a spus.
A trebuit, ca şi posesorii celorlalţi căluţi Expresul, să ne răspundă şi la întrebările devenite deja tradiţionale.
Cînd aţi aflat despre ziarul „Expresul”?
Cu mulţi ani în urmă, nu mai ţin minte exact. Dar îmi amintesc bine că m-am dus la Camera de Comerţ şi Industrie din Ungheni, cu alte treburi. Acolo am văzut afişat ziarul „Expresul”. Mi-a atras atenţia şi m-am apropiat să văd ce prezintă. Chiar în acea zi m-am şi abonat la ziar. De atunci îl citesc în permanenţă. Atunci cînd se mai întîmplă să întîrzie, deschid internetul şi aflu noutăţile de pe pagina electronică Expresul.com.
Ce părere aţi reuşit să vă faceţi despre ziar?
Eu am încredere în tot ceea ce se scrie în paginile „Expresului”. Nici nu poate fi altfel, mai ales că îi cunosc şi pe cei care lucrează la ziar. Cred în oamenii care lucrează la „Expresul” la fel cum cred în copiii mei. Sînteţi în pas cu timpul, cu actualitatea. Uneori, părerile mele coincid cu ale celui care scrie în ziar şi asta mă face optimistă. Chiar dacă noutăţile nu sînt întotdeauna dintre cele mai bune, eu încerc să citesc şi printre rînduri. Sînt sigură că, pînă la urmă, totul va fi bine.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *