O singură zi şi opt incendii de vegetaţie
Luni, 10 martie, ora 20.30. La ieşirea din Călăraşi, pe partea dreaptă a traseului, o bună parte din terenuri era în flăcări. Focul se vedea de departe şi se crea impresia că, undeva, nu prea departe, ard case, ard garduri.
A doua zi, Vasile Zaharia, şeful Secţiei Situaţii Excepţionale Călăraşi, avea să specifice că a fost vorba de cîteva incendii de vegetaţie, provocate intenţionat. Echipele de pompieri au luptat cu flăcările încă de la mijlocul zilei, deplasîndu-se de la un focar la altul.
În acea zi, au fost înregistrate opt focare de incendiere a vegetaţiei, iar focul s-a întins pe o lungime de peste cinci kilometri.
Pompierii au lucrat 11 ore încontinuu, de la 14.30 pînă la 1.30 noaptea. La stingerea incendiilor au fost antrenaţi peste 40 de oameni, două autospeciale şi trei maşini operative. Suprafaţa totală incendiată încă urmează a fi stabilită. A fost pornită şi o anchetă, pentru a stabili făptaşul şi a-l trage la răspundere.
Anterior, a fost întocmit un plan de măsuri pentru perioada primăvară-vară şi aprobat de comisia situaţii excepţionale. Potrivit acestuia, elevii din instituţiile de învăţămînt, dar şi copiii din grădiniţe vor fi informaţi despre riscurile la care sînt supuşi atunci cînd nu respectă regulile privind incendierea vegetaţiei sau exploatarea sobelor. Va fi organizat şi un concurs de creaţie cu genericul:
„Copiii sînt cei mai mai credibili, dar şi cei mai siguri purtători de informaţii”.
În plus, şi populaţia adultă este informată despre consecinţele incedierilor de vegetaţie prin afişe aplicate la posturile de poliţie din localităţile raionului. Şi factorii de decizie locali sînt îndemnaţi să realizeze măsuri de apărare împotriva incendiilor pe teritoriul subordonat.
Lasă un răspuns