E iarnă şi iar bocim

Nu a dovedit iarna să se instaleze pe meleagurile noastre, că au şi apărut bocitoarele. „Unde-s autorităţile? Au uitat de deszăpezire?”, a postat cineva pe o reţea de socializare. Altul i-a ţinut isonul: „Nu ai pe unde merge. Trotuarele-s pline de nămeţi”. Al treilea a avut şi el ce adăuga: „Iar i-a prins iarna nepregătiţi”. Găsiţi zeci, dacă nu chiar sute de asemenea postări. Răutăcioase, cu multe apropo-uri.
Am ieşit şi eu, ca tot omul, luni de dimineaţă, din casă. Ningea lin, iar drumurile, cu adevărat, s-au acoperit cu zăpadă. De trotuare nici nu mai vorbesc. Nici măcar în faţa bisericii nu era curăţat, chiar dacă, de dragă dimineaţă, au bătut clopotele, invitîndu-ne, pesemne, la slujbă.
Acelaşi tablou şi în faţa a cîtorva magazine, deşi era trecut de ora opt, iar acele unităţi comerciale deja îşi aşteptau cumpărătorii. Nicăieri nu am văzut să iasă cineva, cu o lopată în mînă, şi să dea la o parte zăpada. Se vede că aşteptau cu toţii să vină cineva de la primărie să le curăţe zăpada din bătătură. Nu aveau timp, căci trebuiau să se frămînte, să-şi plîngă de milă, să se indigneze că, vezi Doamne, la alegeri, cei ce aspiră la guvernare promit marea şi sarea, după care uită de oameni.
Am postat şi eu afirmaţia din titlu pe Facebook, însoţind-o de o parodie preluată de pe un site românesc: „Uluitor!
Un sătean dintr-o comună buzoiană şi-a curăţat singur zăpada din faţa casei”. Fac oamenii – treji la minte! – haz de necaz.
„E aer curat, e sănătos, să ne suflecăm mînecele şi să curăţim zăpada. Mi-aduc aminte că bunica mea, în anii de după război, fără bărbat, cu animale în gospodărie, se descurca de una singură”, a comentat unul dintre prietenii mei virtuali, Mihail Ganga, pe care-l cunosc şi personal de ceva timp, el fiind, pînă la pensionare, director al Liceului „Elada” din Măcăreşti, raionul Ungheni.
Iar atunci, prin anii 50 ai secolului trecut, şi iarna era iarnă, cu mult mai multă zăpadă. Oamenii nu aveau timp să se plîngă şi să-şi plîngă de milă. Nici nu vroiau, căci aveau în sînge un simţ al responsabilităţii aparte, se simţeau gospodari şi vroiau să demonstreze că e aşa. Erau făcuţi, se pare, din alt fel de aluat.
Ce s-a întîmplat între timp cu noi, urmaşii acelor oameni minunaţi?