VIDEO | Servicii endoscopice şi ecografice moderne

În fotografie: Primele investigaţii cu noile aparate

În fotografie: Primele investigaţii cu noile aparate
În fotografie: Primele investigaţii cu noile aparate

De acum înainte, Spitalul raional din Ungheni poate oferi servicii de endoscopie şi ecografice cu  mult mai moderne, ceea ce presupune video fibrogastroscopie şi video colonoscopie, cît şi ultrasonografie – cord, organe interne, ginecologie, prostată, ţesuturi moi. Şi asta, datorită unor utilaje performante, oferite de Guvernul Japoniei în cadrul proiectului „Kusanone”. Valoarea totală a acestora e de 120 mii dolari.
„Este un proiect de vis pentru spitalul nostru”, a subliniat Maria Rotaru, director adjunct al Spitalului. Potrivit specialiştilor, aparatele respective vor permite o investigaţie mult mai amplă, mai calitativă şi mai rapidă. Persoanele asigurate, atît din Ungheni, cît şi din raioanele Călăraşi şi Nisporeni, vor beneficia de investigaţii gratis, doar cu biletul de la medicul de familie. Cei neasiguraţi vor trebui să plătească.
De notat  că asemenea aparate există în regiune doar la Ungheni. „Nu vreau să fiu modest şi de aceea voi spune că, la nivel de zonă, sîntem foarte bine dotaţi, atît cu aparataje de ultimă oră, cît  cu specialişti în domeniu”, a subliniat medicul Tudor Vîlcu.

Sursa: Canal Regional


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *