Lucia Bacalu-Jardan: Nu este simplu deloc să menţii un ziar în regiune, dar e posibil

Așa au evoluat logotipurile „Expresului”
Așa au evoluat logotipurile „Expresului”

Cum a început?
Iulie 2007. Eram în Varşovia, cu un grup de colegi de la ziarele locale din Republica Moldova. La un moment dat, am spus, într-o doară, că voi pleca de la ziarul la care lucram în acea perioadă şi voi face o publicaţie proprie. Aveam unele nemulţumiri, nu mă mai simţeam confortabil la locul meu de muncă, îmi doream altceva, dar nu m-am gîndit, pînă atunci,  nici o clipă, la modul serios, să plec şi, cu atît mai mult, să încep o afacere proprie.
Reacţia colegilor a fost diferită, dar marea majoritate s-a arătat sceptică în privinţa unui nou început. „Gîndeşte-te bine. Sigur nu ştii ce înseamnă să începi de la zero şi, mai ales, ce înseamnă să editezi un ziar. În plus, mîine-poimîine vei împlini 50 de ani. Nu ţi se pare că e cam tîrziu?”, mi-a spus-o pe şleau Tudor Iaşcenco, directorul ziarului „Cuvântul” de la Rezina, un om bine intenţionat totdeauna şi un adevărat profesionist.
Şi m-am gîndit bine. Ulterior, aveam să înţeleg că, în acel moment, chiar nu ştiam ce înseamnă să faci un ziar, deşi aveam în spate o facultate de jurnalism şi o experienţă în domeniu de peste 20 de ani.

Momentan, am renunţat la idee. Am revenit la Ungheni cu planuri de viitor în aceeaşi redacţie, cot la cot cu aceiaşi colegi. Nu a fost să fie.

La 22 august 2007, am depus cererea de demisie. Spontan, într-un moment în care nu eram pregătită nici moral, nici material pentru un nou început. După o săptămînă mi-am zis: „Voi face un nou ziar. Dar mai tîrziu”.

De ce un ziar?
În primul rînd, pentru că altceva nu ştiam să fac. În al doilea rînd, pentru că simţeam că mai am multe de spus în acest domeniu. În al treilea rînd, pentru că vroiam să-mi demonstrez mie, dar şi celor care nu credeau în forţele mele, că pot reuşi.

Am luat-o, pas cu pas, pe un drum care, la acel moment, nu ştiam unde va duce, pe un drum care s-a dovedit a fi cu multe hopuri.
Deci
Pasul I. Timp de o săptămînă, am studiat tot ce se putea despre iniţierea unei afaceri, după care am mers la Camera Înregistrării de Stat.  Am decis că e mai bine ca editarea ziarului să se regăsească în unul dintre genurile de activitate ale unei Societăţi cu Răspundere Limitată decît să înregistrez doar un ziar. De ce? Pentru că îţi oferă un cîmp mai larg de acţiune şi poţi face, la un moment dat, orice, inclusiv organizarea de competiţii sportive sau activităţi de comerţ.
Peste două săptămîni, aveam la mînă actele necesare: Statutul SC „Miraza” SRL, Certificatul de înregistrare, Extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice.

Pasul II. Startul a fost dat. Urma să găsesc oameni cu care să lucrez, responsabili, care ştiu ce şi cum să facă. În pofida celor mai sumbre previziuni („Unde s-a mai văzut ca în provincie să găseşti specialişti, tineri şi talentaţi? Unde s-a mai văzut ca aceştia, în cazul în care îi găseşti, să accepte să facă voluntariat?”), în scurt timp aveam o echipă închegată din cinci persoane. Redactori: Ghenadie Nicu, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi România, deţinător a numeroase premii importante; Cristian Jardan, pe atunci student la Şcoala de studii avansate în jurnalism de pe lîngă Centrul de Jurnalism Independent. Secretar de redacţie: Vitalie Harea, cu o experienţă în domeniu de peste zece ani. Contabil-şef: Angela Covaliov – pînă în acel moment, a fost contabilă în numeroase proiecte. Şi eu. Vîrsta medie a membrilor echipei nou-formate era de 37 de ani.
Este important să spun că absolut toţi am făcut voluntariat timp de jumătate de an. Nu au existat salarii, nu au existat indemnizaţii sau onorarii. Dar toţi am început cu entuziasm şi vise frumoase.
Pasul III. Stabilirea conceptului ziarului, design-ului. De fapt, am început de la denumire. Idei au fost multe. Eu, din start, am insistat pe Expresul. Îmi plăcea cum sună, ştiam că există o reţea de ziare „Expresul” în România, ştiam că există „L’Espresso”, un săptămînal important în Italia. În plus, şi sensul cuvîntului „expres” (care este exprimat clar, lămurit, explicit; care asigură o deplasare sau un serviciu rapid) este mai mult decît potrivit pentru un ziar.
Au existat şi alte propuneri: Opinia, Obiectiv, Miraza. Asupra ultimei denumiri a insistat  Ghenadie Nicu, căci i se părea mult mai originală. Unde mai pui că aşa se numeşte întreprinderea pe care o fondasem şi printre genurile de activitate ale căreia se număra şi editarea de ziare şi reviste.
Miraza înseamnă, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, oglindă. Argumentele sale erau destul de convingătoare, căci, zicea el, o publicaţie periodică trebuie să fie, de fapt, oglinda societăţii. Aducea în prim-plan şi renumitul cotidian britanic „The Mirror”.
Pe de altă parte, cuvîntul „miraza” este absolut necunoscut pe la noi şi ne-am gîndit că va fi foarte greu de reţinut pentru cititori.
În cele din urmă, am decis că ziarul se va numi „Expresul de Ungheni”.
În ceea ce priveşte conceptul, am stabilit imediat, fără prea multe discuţii: va fi un săptămînal de informaţii, analiză şi opinii. Vom avea neapărat o pagină de cultură şi alta de sport, căci ne doream să demonstrăm că şi în afara Chişinăului cultura şi sportul ocupă un loc important în viaţa omului şi că avem ce scrie despre aceasta.
Design-ul. Vitalie Harea, un bun specialist în domeniu, a venit cu patru-cinci variante. Le-am analizat pe fiecare în parte, au fost făcute modificări peste modificări, ca, pînă la urmă, să stabilim varianta finală.
De notat că toate întîlnirile şi discuţiile noastre aveau loc într-un local din centrul oraşului Ungheni. Aveam nevoie însă de un local al nostru.
Pasul IV.  Stabilirea localului. A fost cel mai simplu. În Ungheni activa, deja de cîţiva ani, un Incubator de afaceri, unde li se asigura celor ce vroiau să iniţieze o afacere condiţiile necesare la un preţ acceptabil. Ne-am adresat şi noi acolo. Ni s-a oferit imediat un birou cu patru scaune, o masă, un dulap, un număr de telefon şi acces la internet. Aveam nevoie de echipament. Am împrumutat un aparat de fotografiat dintre cele mai simple şi ieftine, iar un agent economic ne-a oferit două calculatoare vechi, pe care tocmai le decontase. Ne-am ales şi cu o masă veche pe care o văzusem aruncată într-un garaj. Am renovat-o puţin şi am adus-o în biroul nostru.
Pasul V. Lucrul propriu-zis asupra ziarului. Am stabilit că primul număr al „Expresului de Ungheni” să apară la 1 noiembrie. Era, dacă vreţi, şi o dată semnificativă pentru noi, căci conţinea trei cifre de 1, iar noi ne doream să fim primii în toate: la operativitate, calitate, imparţialitate.
Pe 1 noiembrie 2007, a apărut primul număr al ziarului „Expresul de Ungheni”, cu un tiraj de 1000 de exemplare, pe care le-am distribuit gratis în toate instituţiişe din oraşul Ungheni, în localităţile rurale, la întreprinderi. A urmat al doilea, al treilea, al patrulea număr. Toate – distribuite gratuit, pentru că aveam nevoie de promovare.
Banii pentru tipărirea celor patru numere de ziar – aproape 5000 de lei, i-am scos din propriul buzunar. Între timp, prieteni de-ai noştri din sectorul neguvernamental şi cel de afaceri au venit cu cîteva anunţuri şi materiale jurnalistice, pe care le-au plătit, deşi erau conştienţi de faptul că eficienţa lor ar putea fi foarte mică. Astfel, am reuşit să mai adunăm 2000 de lei, o sumă care ni se părea, la acea vreme, imensă. Primii bani cîştigaţi de noi!

Pasul VI. Urma să anunţăm abonarea la „Expresul de Ungheni” şi să mergem din sat în sat, să ne întîlnim cu oamenii, pentru a ne promova ziarul. Dar, iniţial, am mers la poştă. Aici a început o nebunie adevărată. Din start am fost „sfătuiţi” să fim atenţi la subiectele pe care le abordăm, că s-ar putea ca ziarul să nu fie distribuit. Atenţue! Era anul 2007. Apoi, a fost tergiversată la maximum semnarea contractului cu Centrul de Poştă Ungheni. „Vinovatul”, de fapt, era la Chişinău. Ni se refuza acordarea indicelui de abonare, pe motiv că nicăieri în statut sau în certificatul de înregistrare nu figurează numele publicaţiei. În zădar încercam să demonstrăm că în Statut este scris foarte clar: editarea de ziare şi reviste, ceea ce înseamnă că avem dreptul să edităm un ziar, iar acel ziar, cu o denumire concretă, trebuie să primească un indice de abonare de la Poşta Moldovei.
Ne-am adresat la Camera Înregistrării de Stat, de unde ni se eliberaseră toate actele necesare pentru activitate. Acolo ni s-a explicat că nu trebuie să fie indicată denumirea ziarului în Statut, iar, pentru soluţionarea problemei cel mai indicat ar fi să acţionăm Poşta Moldovei în judecată. Dacă am fi mers pe această cale şi, poate am fi cîştigat procesul, ar fi trebuit să amînăm editarea ziarului cu, cel puţin, un an, ceea ce era absolut inacceptabil.
Am telefonat la Chişinău, la secţia juridică a Poştei Moldovei. Nu am primit un sfat foarte clar. Vorba e că, pînă atunci, marea majoritate a publicaţiilor periodice din R.Moldova erau înregistrate la Ministerul Justiţiei sau obţineau statutul de SRL la Camera Înregistrării de Stat cu titulatura PP „denumirea publicaţiei” SRL. Noi aveam la mînă acte pentru SC „Miraza” SRL, dar solicitam oferirea unui indice de abonare la ziarul „Expresul de Ungheni”. Încurcătură mare, domnilor! Juriştii de la „Poşta Moldovei” nu au găsit o altă soluţie decît să ne trimită la Camera de Licenţiere. Am mers, trezind nedumerirea angajaţilor de acolo. Unde s-a mai văzut ca pentru editarea unei publicaţii periodice să fie nevoie de licenţă? Iarăşi am telefonat la juriştii de la „Poşta Moldovei”. De data aceasta, am fost sfătuiţi să ne adresăm la Ministerul Justiţiei. Aşa am şi făcut. Am fost trimişi de la un funcţionar la altul, ca, pînă la urmă, să ni se spună că cel ce ar fi putut să ne ofere soluţia e în concediu.
Am luat-o de la capăt. Am mers din nou la Camera Înregistrării de Stat şi am solicitat să fie, totuşi, incluse în Statut cuvintele: Expresul de Ungheni – în paranteze, după fraza: editarea de ziare şi reviste. De data aceasta, angajaţii de acolo au acceptat, dar au ţinut să sublinieze că aceste cuvinte nu-şi au rostul în Statut.
În scurt timp, ziarul a obţinut şi indicele de abonare.

Pasul VII.  Promovarea şi abonarea. Luna decembrie 2007 a fost o lună de foc pentru noi. Am organizat zeci de întîlniri în şcoli, grădiniţe, în centrele de sănătate, la întreprinderi, pentru a le vorbi oamenilor despre noul ziar. Am colindat raionul în lung şi în lat, iar succesul nu a întîrziat să apară. Doar după aparţia a patru numere, tirajul, la 1 ianuarie 2008, a fost de 1850 de exemplare. Un tiraj neaşteptat de bun, mai ales că unele ziare locale din R.Moldova, destul de cunoscute de altfel şi cu ani buni de existenţă pe piaţa mediatică, aveau un tiraj, la acel moment, între 600 şi 1200 de exemplare.

Au urmat luni întregi de muncă asiduă, fără ca cineva dintre noi să primească vreun salariu. La finele lunii ianuarie, în redacţie a început să sune telefonul. Oamenii ne solicitau ajutorul, ne invitau la evenimente. Tot la finele lunii ianuarie, am obţinut primul contract serios. AO „Făclia” ne-a solicitat să le fim parteneri într-un proiect şi să edităm un supliment pentru tineri. Au urmat alte solicitări, alte parteneriate. Încetul-cu încetul, a început să apară şi publicitatea.

În toamna anului 2008, am reuşit să obţinem primul grant – din fondul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii, creat de Consiliul raional Ungheni. Avînd şi noi o întreprindere la început de cale – SC „Miraza” SRL – ne-am gîndit de ce să nu ne încercăm norocul, după ce am aflat despre anunţarea unui concurs de granturi mici din acest fond. Am obţinut 22 de mii de lei şi astfel am reuşit să achiziţionăm cîte ceva din echipamentul necesar pentru o redacţie: un aparat de fotografiat, două calculatoare şi un reportofon.
La 1 octombrie 2008, a fost lansat şi site-ul Expresul.com. Am început să devenim din ce în ce mai cunoscuţi.

Între timp, ni s-a alăturat o proaspătă absolventă a Facultării de Jurnalism a Universităţii de Stat din Moldova, Natalia Junghietu. Am început să dăm şi primele salarii – cîte… 380 de lei.
La finele anului 2008 însă, ne-am trezit cu un tiraj, practic, de două ori mai mic decît cel iniţial. Ce s-a întîmplat?
Pe lîngă faptul că nu am reuşit să găsim limbaj comun cu toate oficiile poştale din teritoriu, am înţeles că o parte dintre cititorii noştri nu au rămas entuziasmaţi de conţinut. Oamenii, mai ales de la sate, nu-şi doresc interviuri cu personalităţi marcante (iar noi, în fiecare săptămînă, publicam cîte un interviu, special pentru „Expresul de Ungheni”, cu oameni de cultură, scriitori, academicieni din R.Moldova), nu-i interesează nici sportul, nici analizele serioase asupra unui eveniment sau altul. Cititorii preferă subiecte mult mai „pămînteşti”, vor neapărat să aibă   horoscopul, programele TV, din cînd în cînd – bîrfuliţe şi, dacă s-ar putea, cît mai multe condoleanţe.  Aceste lucruri ni le-au spus înşişi cititorii.
Parţial, ne-am conformat. Am renunţat la paginile de cultură şi sport şi, odată cu aceasta, s-au retras din activitate Ghenadie Nicu şi Cristian Jardan care, de fapt, erau, practic, voluntari. Am inclus Horoscopul şi Programele TV, am decis să ne axăm pe subiecte sociale, pe istorii de succes, să descoperim oameni noi, să vorbim despre realizările, dar şi problemele lor. A fost o decizie bună, iar „Expresul de Ungheni” devenea din ce în ce mai cunoscut şi apreciat.

În anul 2010, la 28 octombrie, am fost acceptaţi în Asociaţia Presei Independente din Moldova, ceea ce ne-a făcut să fim şi mai încrezători în ceea ce facem. Totuşi, simţeam că e prea puţin. În anul 2011, am decis să ne extindem, să transformăm „Expresul de Ungheni” în „Expresul” (de Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi). Ideile noastre au prins contur, graţie unui grant oferit de Fundaţia Est-Europeană  în cadrul unui program de susţinere a presei. Pe lîngă faptul că am reuşit să achiziţionăm tot echipamentul necesar pentru activitatea noastră, am ajuns şi la Nisporeni, şi la Călăraşi. Începînd cu luna septembrie 2012, denumirea oficială a ziarului este „Expresul”.

Ni s-a alăturat Ina Landa, absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi proaspătă absolventă a studiilor de masterat în jurnalism. Ni s-a alăturat şi Tudor Josanu, jurnalist călărăşean, cu o vastă experienţă în domeniu. În această perioadă, tirajul a variat între 2300 şi 3400 exemplare. A crescut considerabil numărul vizitatorilor site-ului Expresul.com, în ultimii trei ani adunînd peste jumătate de milion de vizitatori unici şi asta, în condiţiile în care site-ul reflectă doar evenimentele din cele trei raioane.

După şase ani de muncă asiduă, putem spune, fără pic de ezitare, că am reuşit. 
„Expresul” este un ziar regional, apare săptămînal, în 8 pagini A3.  În această perioadă, am reuşit să adunăm 12 premii, printre care:  „Debutul Anului 2007” – acordat de Centrul de Jurnalism Independent, Clubul de Presă de la Chişinău şi Comitetul pentru Libertatea Presei; premiul I şi, respectiv, II, la Concursul naţional de articole pe tema colaborării moldo-române, secţiunea „Localităţi înfrăţite şi euroregiuni”, acordat de Asociaţia Presei Independente în 2007 şi 2008; premiul I la categoria „Cea mai bună fotografie”, acordat de API în anul 2010 şi, respectiv, 2012; premiul I pentru promovarea drepturilor persoanelor non-private de libertate, acordat de Institutul de Reforme Penale în 2012;  premiul I la categoria „Cea mai bună pagină web” acordat de API pentru anul 2012.
„Expresul” a fost partener în implementarea a numeroase proiecte, printre care: „Spune ce gîndeşti”, finanţat de Matra KAP Programme; „Şcoala democraţiei pentru femei”, finanţat de Ambasada SUA în R. Moldova; „Decizii mai bune prin implicare şi angajament public”, finanţat de Ambasada SUA în R. Moldova;  „Modernizarea sectorului agrar în Republica Moldova”, finanţat de Biroul de Cooperare Tehnică al Germaniei; „Zona eco-turistică „Movila Măgura” – un instrument pentru dezvoltarea durabilă”, finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Moldova.

Echipa „Expresul” a realizat şi un album „Oraşul Ungheni în imagini” (54 de pagini) – în 2012, iar în 2013 – o carte „Păduri nisporenene” (74 de pagini).

Ce ne dorim în continuare?
Pentru ca un ziar printat să se menţină pe val, să fie solicitat şi apreciat, e nevoie, practic, de eforturi zilnice, de modernizare permanentă şi de inovaţii, dar şi de o echipă de profesionişti, de echipament performant, de entuziasm, de idei noi şi de multă energie.
Am ajuns la etapa cînd avem şi o echipă de profesionişti, şi echipament relativ performant, şi  idei, şi energie, şi entuziasm.
Am reuşit ceea ce ne-am propus şi avem un ziar regional. Ne dorim, acum, să mărim numărul de pagini ale publicaţiei, ceea ce ne va permite:
– să creăm pagini speciale de ştiri pentru fiecare raion în parte, care ar avea genericul: Expresul de Ungheni, Expresul de Călăraşi, Expresul de Nisporeni;
– să avem o pagină de opinii şi analiză;
– să folosim mai multe fotografii, mari şi de calitate, astfel ca ziarul să fie mult mai atractiv.
Vom dezvolta în continuare şi site-ul Expresul.com, pentru că niciodată nu se ştie ce ne rezervă ziua de mîine. Consider că trebuie să fim pregătiţi pentru trecerea la varianta electronică a ziarului, în momentul în care ar putea să apară toate premisele pentru aceasta. Iar acest moment poate veni într-un timp relativ scurt. Sau e posibil să treacă foarte mulţi ani pînă atunci, de aceea nu renunţăm să muncim şi asupra îmbunătăţirii permanente a calităţii ziarului”Expresul”.
Vom încerca să realizăm şi materiale video din regiune, pentru site; să implementăm noi proiecte, să încheiem noi parteneriate, să ne extindem genurile de activitate.

În loc de concluzie
Nu este simplu deloc să menţii un ziar în regiune, dar e posibil.
În primul rînd, pentru că publicaţiile regionale şi locale au un specific aparte şi, implicit, cititorii lor fideli.
În al doilea rînd, nu locul sfinţeşte omul, ci invers: omul sfinţeşte locul.
În al treilea rând, există foarte multe evenimente importante şi oameni interesanţi şi în afara Chişinăului, despre care merită să se scrie, să se vorbească.
În al patrulea rînd, pentru că oamenii din regiuni au nevoie de ziare locale, în care pot găsi toate informaţia din teritoriu, mai ales în condiţiile în care presa naţională se axează, în mare parte, pe evenimentele ce se produc doar la Chişinău.
Cred că cel mai mare viitor îl au anume ziarele locale, cele naţionale fiind „înghiţite” treptat de către televiziuni şi internet, dacă nu vor veni cu noi inovaţii.

Sursa: media-azi.md

1 afișări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *