Timp de 68 de ani, zi de zi, la spital

În fotografie: Doctorul Vsevolod Omelcenco

În fotografie: Doctorul Vsevolod Omelcenco
În fotografie: Doctorul Vsevolod Omelcenco

Chiar dacă are 84 de ani şi demult ar fi trebuit să se afle, vorba ceea, la „odihna binemeritată”, doctorul Vsevolod Omelcenco din Nisporeni este, zi de zi, la datorie. ”Atîta timp cît îmi vor permite puterile, dar și medicul-șef, voi veni la serviciu”, spune dînsul mai în glumă mai în serios.
Niciodată nu s-a lăsat aşteptat de pacienţi în cei 68 de ani dăruiţi în exclusivitate medicinei şi, implicit, sănătăţii oamenilor.
Doctorul îi întîlnește zilnic pe bolnavi cu un optimism de invidiat, care, în multe cazuri, are şi un efect curativ pentru aceştia.
A păşit în sistemul medical în îndepărtatul an 1945. Atunci a absolvit, la baștină, în Ucraina, un colegiu de medicină. Peste 13 ani, decide să-și continue studiile la Universitatea de Medicină din Chișinău. Își amintește și acum ziua în care a fost admis la facultate. Emoțiile erau mari, mai ales că pentru 275 de locuri candidau 1165 de oameni. A susţinut cu brio examenele, iar la  absolvire a jurat că-și va respecta pacienții, că va fi mereu fidel profesiei sale. Acum, după atîţia şi atîţia ani, poate spune cu capul sus că nu a încălcat niciodată jurămîntul dat atunci.
A venit la Nisporeni imediat după absolvirea facultăţii şi aici a rămas. Niciodată nu s-a gîndit să-şi abandoneze serviciul, spitalul drag, oraşul care i-a devenit natal sau să plece în strîinătate, aşa cum au făcut unii dintre colegii săi.
„Moldova mi-a oferit un loc de studii, apoi de trai, mi-a oferit o soţie bună. Cum aș fi putut să o trădez în așa mod?”, se întreabă doctorul, după care continuă: ”Ar fi fost o mare obrăznicie din partea mea să scuip în acest popor și să fug după un trai mai bun. Am rămas să lucrez aici, iar azi merg cu capul sus pe stradă”.
Ftiziopulmonologul Vsevolod Omelcenco uimește toată lumea şi cu devotamentul lui pentru medicină. Lucrează cu pasiune, dragoste, răbdare și blîndețe, fiind răsplătit din plin pentru toate acestea. ”Este foarte plăcut cînd mă recunoaște lumea pe drum și se oferă chiar, uneori, să mă conducă cu mașina pînă la serviciu”, mărturisește dînsul.
Nu am ezitat, la încheiere, să-l întreb în ce constă, totuși, secretul longevității sale. Drept răspuns Vsevolod Omelcenco a enumerat cinci motive pentru care este încă în putere şi poate să-şi dedice în continuare viaţa medicinei. Unu – simte grija permanentă a Celui de Sus față de el. Doi – a avut noroc de soția sa, care a reușit să creeze o atmosferă binevoitoare în familie, dar și să-i asigure un regim alimentar sănătos, grație căruia, zice doctorul, poți ajunge și pînă la o sută de ani. Trei – cunoașterea legilor fundamentale ale medicinei, pe care a știut să le utilizeze în folosul propriei sănătăți. Patru – prietenii buni pe care a avut norocul să-i cunoască. Cinci – ceea ce se ascunde în spatele anilor săi mulți și fericiți este, pur și simplu, pofta mare de a trăi.
NISPORENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *