La o sută de ani – cu speranţa că vor avea un apeduct şi o biserică

Floriţoia Nouă îşi sărbătoreşte centenarul
În fotografie: Floriţoia Nouă îşi sărbătoreşte centenarul

Floriţoia Nouă îşi sărbătoreşte centenarul
În fotografie: Floriţoia Nouă îşi sărbătoreşte centenarul

O sută de ani au trebuit să treacă pentru ca un sătuc care numără în prezent circa 200 de gospodării, înconjurat de dealuri și păduri, să aibă la activ un drum de legătură cu centrul raional, speranţa că în scurt timp va avea o biserică şi un apeduct. Este vorba despre Florițoaia Nouă, localitatea care şi-a sărbătorit, duminica trecută, pe 20 octombrie, un veac de la fondare.
În acea zi, parcă și Dumnezeu se bucura pentru cei care își mai spun flutureni, de la numele vechi al satului – Flutura. La ziua de naștere a satului a venit multă lume, în special băștinași stabiliți cu traiul în alte părți.
Sărbătoarea a început, aşa cum se poartă la moldoveni, cu o ceremonie de sfințire. S-a sfinţit o fîntînă din centrul satului, dar și casa de cultură proaspăt renovată. Ulterior, aici, în sala de festivităţi, a avut loc o sărbătoare de suflet, ale cărei componente principale au fost muzica, dansul și voia bună.
”Mă bucur că avem unde ne întruni, grație implementării cu succes a proiectului de renovare a casei de cultură”, a remarcat primarul Margareta Baban.
Pentru ca acel lăcaș să capete o a doua viață, după ani și ani de uitare, s-au cheltuit circa 300 mii de lei, bani alocați, în cea mai mare măsură, de la bugetul de stat, dar și din bugetul local.
În decursul unui secol, Florițoaia Nouă a reușit să dea naștere unor oameni, numele cărora este cunoscut astăzi departe de hotarele satului natal. Despre aceasta a ținut să amintească la eveniment Tudor Rădeanu, vicepreședintele raionului Ungheni, născut în Florițoaia Nouă.
”Toate realizările mele au fost inspirate anume de aici, din dragostea pentru satul natal”, a mărturisit dînsul, vădit emoționat.
Tot la Floriţoaia Nouă s-a născut şi reputatul dramaturg şi prozator, Dumitru Crudu.
Sărbătoarea a culminat cu o horă a satului, care a ținut pînă seara tîrziu. Au lipsit însă de la ea două sătence: Maria Crudu, cea mai în vîrstă localnică, de 92 de ani, şi Evelina Bulancea, cea mai tînără. Pe 19 octombrie, ea a împlinit o lună de la naștere.
UNGHENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *