Fără conducător în prag de iarnă

Imagine simbol: emaramures.ro

Imagine simbol: emaramures.ro
Imagine simbol: emaramures.ro

Confuzie și incertitudine la Spitalul raional din Nisporeni. Tudor Costru, care a condus instituţia respectivă timp de zece ani, nu mai este dorit de Ministerul Sănătăţii. Comisia de concurs a desemnat un nou candidat la această funcţie, care trebuie să fie aprobat de fondator,  adică de Consiliul raional Nisporeni. Este vorba de doctorul Roman Vasiliu.
Deşi în ordinea de zi a şedinţei Consiliului raional Nisporeni din 19 septembrie figura  chestiunea cu privire la numirea în funcție a noului șef al Spitalului raional Nisporeni, aceasta a fost exclusă, prin votul majorităţii consilierilor, la propunerea președintelui raionului, Vasile Bîtca.
”Am făcut propunerea respectivă, deoarece candidatul selectat de comisia Ministerului Sănătății este necunoscut pentru unii consilieri și am considerat că este necesar ca aceștia să se întîlnească adăugător cu el”, a venit cu explicațiile de rigoare președintele raionului Nisporeni. După ședință, dînsul a subliniat pentru ”Expresul” că „chestiunea respectivă încă nu e coaptă și urmează a mai fi discutată de către consilieri”.
În același timp, incertitudinea care planează, în ultimul timp, asupra managementului spitalului raional din Nisporeni, generează tot mai multe dispute și neînțelegeri în colectiv. Oamenii s-au împărțit în două tabere. Unii îl susţin pe Tudor Costru, alţii – pe Roman Vasiliu.
„Am așteptat azi ca Roman Vasiliu să fie numit în funcție, căci e tînăr și nu este implicat în politică”, a declarat, la ieșirea din sala de ședințe a Consiliului raional, Vasile Țîbuleac, șeful Secției copii și boli infecțioase a Spitalului raional Nisporeni. Dînsul s-a arătat indignat de faptul că chestiunea respectivă a fost exclusă de pe ordinea de zi, catalogînd această acțiune drept una ilegală.
”Tergiversarea va duce doar la instabilitate în colectiv. Consider că ar trebui să se respecte decizia Ministerului”, a mai spus doctorul, exprimîndu-și, totodată, nemulțumirea față de fostul conducător al spitalului, învinuindu-l de lipsă de transparență financiară și incompetență în serviciu.
Cu totul de altă părere este cealaltă tabără, care pledează ca Tudor Costru să rămînă şi în continuare în fruntea spitalului. „Am lucrat cu el cot la cot timp de șase ani. În tot acest răstimp, dînsul a reușit să demonstreze, de nenumărate ori, calitățile sale manageriale”, a subliniat Nina Ionița, medic ftiziatru în Secția consultativă. Pe de altă parte, ea a menţionat şi calitățile profesionale ale doctorului Roman Vasiliu, remarcînd însă că el nu are experiență în ceea ce priveşte managementul. „Una e să fii un medic bun și cu totul alta e să fii un conducător bun”, a accentuat dînsa.
Părerile medicilor de la Spitalul din Nisporeni sînt însă comune atunci cînd vine vorba de  situația creată. Or, lipsa unui conducător îi pune pe gînduri, mai ales acum, în prag de iarnă, cînd urmează a fi puse la punct mai multe chestiuni privind buna funcționare a instituției.
NISPORENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *