Şi-au sărbătorit imnul, stema şi drapelul

Imagine simbol: arhivafoto.ro

Imagine simbol: arhivafoto.ro
Imagine simbol: arhivafoto.ro

La Hogineşti, satul care a găzduit recent cea de-a treia ediţie a unui frumos tîrg de olărit, se naşte o nouă tradiţie, la fel de frumoasă.
Printr-o decizie a Consiliului local, ziua de 28 august a fost desemnată Zi a Imnului, Stemei şi Drapelului satului. De notat că Hogineştiul, cu o populaţie de circa 1800 de persoane, este una dintre puţinele localităţi din Republica Moldova care are întreg pachetul de însemne identitare. De asemenea, satul Hogineşti este unica localitate din raionul Călăraşi, alcătuită din două… sate: Hogineşti şi Slobozia. Este satul cu două biserici, una dintre care – foarte veche, fiind construită din lemn şi protejată, în prezent, de stat. Este unul dintre puţinele sate care are un muzeu etnografic funcţional.
Pe 28 august curent, la Hogineşti a fost mare sărbătoare. Potrivit primarului Constantin Poştaru, de rînd cu Ziua Imnului, Stemei şi
Drapelului satului, au fost marcate alte două sărbători importante: Ziua Independenţei şi  Ziua Limbii Române. „De dimineaţă pînî seara tîrziu, consătenii noştri au fost antrenaţi într-un vast program de sărbătoare”, a subliniat dînsul.
Totul a început la ora 8 dimineaţa, cu un moment festiv, după care a urmat un spectacol literar-muzical. Au avut loc şi competiţii sportive, atracţia principală fiind trînta, unde luptători de diferite vîrste s-au „bătut” pentru trofeele principale: iepurele, cocoşul şi berbecul.
Seara a culminat cu o mare Horă a satului, în care s-au încins circa 400 de localnici, dar şi oaspeţi ai evenimentului. „A fost o zi încărcată cu acţiuni pline de substanţă, o zi care, cu siguranţă, va rămîne pentru mult timp în amintirea sătenilor”, a mai precizat sursa citată.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *