Valeriu Lazăr: "Nu construim gazoductul Ungheni-Iași împotriva cuiva, ci pentru Republica Moldova"

Imagine: politik.md

Imagine: politik.md
Imagine: politik.md

Nu construim gazoductul Ungheni-Iași împotriva cuiva, ci pentru Republica Moldova – pentru a asigura securitatea energetică și prețuri competitive. Declarația a fost făcută de către ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, în cadrul vizitei în raionul Ungheni pentru a se asigura că pregătirile pentru lansarea construcției gazoductului Ungheni-Iași vor fi finalizate în termen. Ministrul Economiei a vizitat localitatea Zagarancea, în care la 27 august curent va fi lansat șantierul pentru construcția gazoductului Ungheni-Iași, și a participat la ședința ordinară a Consiliului raional Ungheni.
Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a ținut un discurs în fața consilierilor raionali, prezentând prioritățile și programele de dezvoltare implementate de Guvern și a îndemnat autoritățile publice locale să contribuie la buna desfășurare a lucrărilor de construcție, deoarece șantierul va oferi raionului mai multe oportunități, inclusiv noi locuri de muncă.
Potrivit lui Valeriu Lazăr, proiectul gazoductului reversibil Ungheni – Iași are în primul rând o logică economică, având ca obiectiv asigurarea securității energetice a țării, dar și a unei alternative comerciale de livrare a gazelor naturale. În același timp, dacă va exista un raționament economic, gazoductul va putea transporta gaz înspre România, nefiind construit „îpotriva cuiva”, ci pentru a asigura securitatea energetică a Republicii Moldova și accesul la surse alternative de gaze naturale.
Ministrul Economiei a subliniat că, potrivit Strategiei energetice 2030, Republica Moldova are obiectivul de a-și asigura cca 20% din consumul de energie din surse regenerabile. În același timp, Valeriu Lazăr a îndemnat autoritățile locale să se preocupe și de sporirea eficienței energetice.
Conform proiectului, capacitatea gazoductului va permite transportul unui volum de gaz de aproximativ 0,5 mlrd. m3  pe an în prima etapă și 1,5 mlrd m3 la etapa a doua. Construcţia gazoductului Ungheni-Iași urmează a fi încheiată în termeni proximi. Cheltuielile de construcție sunt asigurate în totalitate din bugetul de stat 2013, suma acestora fiind de aproximativ 140 mil lei.
La ora actuală, în Republica Moldova doar SA „Moldovagaz” contractează gaze naturale de la partenerul tradiţional SAD „Gazprom”. Însă, odată cu apariția surselor de gaze pe partea de vest, se va deschide accesul furnizorilor moldoveni de gaze naturale pe piaţa europeană, inclusiv prin gazoductul Ungheni-Iași. Astfel, în calitate de furnizor, vor putea activa întreprinderile care dispun de licență pentru acest gen de activitate, pentru a-şi contracta volumele de gaze naturale necesare. Totodată, orice persoană fizică sau juridică care se conformează cerinţelor unui furnizor eligibil (sau orice persoană fizică sau juridică cu suficiente resurse financiare), va putea contracta gaze naturale de pe piaţa europeană.
Cadrul legal permite accesul la reţea a furnizorilor şi consumatorilor eligibili în măsura capacităţilor de transportare a sistemului de gazoducte. În acest context, gazoductul Ungheni-Iaşi, fiind parte din reţeaua de transport și distribuție, va putea fi utilizat pentru a transporta gaze către orice consumator eligibil, care va achita tariful de transportare.
Sursa: politik.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *