Raionul Călăraşi a ratat un milion de dolari SUA
Disensiunile dintre autorităţile oraşului Călăraşi şi ale raionului privind noua staţie de epurare a apelor reziduale au dus la pierderea, de către raion, a unui milion de dolari SUA. Declaraţia îi aparţinre lui Ilie Rău, preşedintele raionului.
Recent, la Călăraşi au venit reprezentanţi ai Ambasadei SUA în R.Moldova şi ai Guvernului, dispuşi să aloce, în baza unui proiect, un million de dolari SUA pentru lucrările de finalizare şi ajustare a staţiei respective. Dar, susţine Ilie Rău, poziţia intransigentă a reprezentanţilor primăriei Călăraşi, care au prezentat situaţia doar în culori negre, i-a făcut pe aceştia să renunţe la intenţiile lor.
În consecinţă, milionul a fost repartizat raionului Teleneşti, pentru o staţie similară, dar care se află abia la etapa iniţială de construcţie.
“E mare păcat că autorităţile oraşului Călăraşi tărăgănează preluarea acestei staţii de epurare, care a fost construită pentru necesităţile oraşului”, a menţional, la final, Ilie Rău.
La rîndul său, Vladimir Susarenco, viceprimarul de Călăraşi, care a participat şi el la discuţii, susţine că staţia va fi luată în gestiunea primăriei doar atunci cînd va funcţiona la parametrii stabiliţi conform normativelor tehnice.
Reamintim că staţia de epurare a apelor reziduale din Călăraşi a fost construită recent, prin eforturile Consilului raional. Pînă în prezent, însă, Consiliul orăşenesc s-a opus să fie luată la balanţa primăriei oraşului, motivînd că nu este gata în totalitate să funcţioneze la capacitate maximă.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu
Lasă un răspuns