A fost, este şi va fi muzeu la Sculeni
Primarul de Sculeni, Vasile Casian, nu concepe localitatea pe care o conduce fără muzeu, chiar dacă acesta nu funcţionează de ceva vreme. Edificiul care îi aparţine necesită o reparaţie serioasă, căci, susţine edilul, nu are o fundaţie de nădejde. „Din punct de vedere tehnic, e posibilă o remediere a situaţiei, dar e nevoie de bani”, spune primarul. Deocamdată, nu a fost găsită soluţia. Consiliul raional, în gestiunea căuia se află muzeul respectiv, nu are banii necesari. Nu oferă bani pentru restabilirea edificiilor culturale nici finanţatorii externi.
Istorici de marcă, originari din Sculeni, printre care academicianul Andrei Eşanu şi Silvia Corlăteanu-Granciuc, doctor în istorie, bat şi ei alarma. „Cred că va trebui să ne implicăm şi noi, pentru ca muzeul din Sculeni să aibă un viitor pe care-l merită cu adevărat”, a declarat Silvia Corlăteanu-Granciuc.
La ora actuală, unul dintre puţinele muzee din raionul Ungheni, cel din Sculeni, nu funcţionează, din cauza edificiului avariat. Exponatele care au valoare istorică au fost conservate, în aşteptarea unor zile mai bune pentru instituşţia respectivă.
UNGHENI | Lucia Bacalu
Lasă un răspuns