Drum frînt spre România

“Struguraş” de poamă aleasă
Ansamblul ”Struguraș”. Imagine: expresul

Ansamblului de dansuri populare ”Struguraș” de la Palatul culturii din Ungheni nu a mai ajuns la Reghin, oraşul înfrăţit cu Ungheniul, unde urma să prezinte un program artistic la Festivalul ”Văii Mureșului”, ediția a IX-a, în perioada 12-14 iulie curent.
Drumul dansatorilor ungheneni a fost frînt chiar în fața ghișeului de primire a actelor pentru vize al Consulatului României cu sediul în orașul Bălți. ”Am fost tratați foarte urît, chiar dacă le-am explicat că avem invitațiile de rigoare și că mergem să întărim relațiile culturale dintre Republica Moldova și România ”, ne-a spus Aliona Leșanu, directoarea Palatului culturii din Ungheni. Dînsa și-a exprimat dezamăgirea de modalitatea de eliberare a vizelor pentru România de către consulatul respectiv.
Potrivit ei, angajaţii de acolo au refuzat să primească pachetul de documente, pe motiv că lipsea copia unui act al întreprinderii care urma să ofere serviciile de transportare a dansatorilor în România.
”A fost, mai degrabă, un moft al lor”, a concluzionat directoarea Palatului de cultură din Ungheni, menționînd că, în asemenea condiții, grupul de dansatori a fost nevoit să renunțe la deplasare.
UNGHENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *