Condiţii optime pentru a deveni un pieton exemplar
Copilaşii de la grădiniţa „Steluţa” din Ungheni vor cunoaşte, cu siguranţă, mult mai bine regulile de circulaţie rutieră şi asta, datorită unui proaspăt proiect ce se implementează aici.
„Găsirea celor mai adecvate strategii în realizarea educaţiei rutiere la vîrste timpurii este o provocare pentru noi”, a menţionat directoarea grădiniţei, Lucia Gavriliuc, subliniind, totodată, că educatorii sînt obligaţi să sprijine copiii în dobîndirea de cunoştinţe, capacităţi şi deprinderi, care să le permită „adaptarea cu uşurinţă la condiţiile de mic pieton”.
Anume din aceste considerente, imediat ce Fondul pentru Tineri Ungheni a anunţat o nouă rundă de granturi mici, Grupul de iniţiativă „Alături de copil” a purces la elaborarea proiectului „ABC-ul tinerilor pietoni”.
„Ne propunem să creăm condiţii necesare educaţiei pentru securitatea traficului rutier a preşcolarilor din instituţie, dar şi a tinerilor din comunitate”, a specificat Lucia Gavriliuc. În acest sens, va fi amenajat un teren unde copiii vor putea învăţa mai lejer regulile circulaţiei rutiere. A fost încheiat şi un acord de colaborare cu Plutonul de patrulare mobilă al Inspectoratului Naţional de Patrulare. Agenţii de patrulare vor organiza activităţi instructive pentru preşcolari, le vor oferi educatorilor consultanţă şi materiale informaţionale în acest domeniu.
Valoarea totală a proiectului respectiv este de 30531 lei, dintre care Fondul pentru Tineri a oferit 9997 lei, Primăria Ungheni – 8000 lei, părinţii – 5051, teatrul „Ţăndărică” – 4000 lei şi AO „Alături de Copil” – 3483 lei.
„Sîntem mîndri că avem posibilitatea să creăm condiţii optime în ceea ce priveşte educaţia pentru securitatea traficului rutier tinerilor pietoni”, a concluzionat Lucia Gavriliuc.
UNGHENI | Lucia Gavriliuc
Lasă un răspuns