VIDEO | Fetiţa-minune din Ungheni spune poveşti în alb şi negru

Cătălina a început să deseneze înainte de a merge Foto: Arhiva personală

Cătălina a început să deseneze înainte de a merge Foto: Arhiva personală
Cătălina a început să deseneze înainte de a merge Foto: Arhiva personală

Are doar zece ani, iar talentul ei a uimit deja întreaga comunitate de artişti plastici din R. Moldova. “Un copil-minune”, aşa o califică Raisa Cojocaru, directoarea Şcolii de Arte Plastice din Ungheni, unde îşi face studiile Cătălina Tcaciuc, căci despre ea e vorba.
“Odată ajuns în mînuțele ei pixul cu gel, începe magia. Cătălina desenează spontan, fără a face anumite linii cu creionul, fără a utiliza radiera”, povesteşte Raisa Cojocaru, vădit impresionată de micuţa ungheneancă. Dînsa recunoaşte că, iniţial, văzîndu-i cîteva dintre lucrări, nu a crezut că ea le-a realizat. Erau mult prea mature, mult prea “profesioniste”. S-a convins însă cînd a văzut-o pictînd.
Acum spune cu toată certitudinea: “Lucrările Cătălinei sînt realizate cu un simț al compoziției deosebit, linia este plastică, personajele sînt expresive, dinamice. Ele ne conduc într-o lume a imprevizibilului, a sincerității, a adevărului”.
Pe 1 iunie, mica pictoriţă de la Ungheni şi-a prezentat lucrările în cadul unei expoziţii la Muzeul Național de Artă a Moldovei. Evenimentul s-a desfășurat sub patronajul Primei Doamne a Republicii Moldova, Margareta Timofti, al Ministerului Culturii, Muzeului Național de Artă al Moldovei, Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova și Companiei TeleRadio Moldova, avînd genericul: “Da, ne minunăm!”.
Cu adevărat, toţi cei prezenţi s-au minunat.
Cătălina Tcaciuc studiază, deja de doi ani, în clasa profesoarei Diana Ciubotaru-Viziru. Are în palmares distincţii importante, printre care: premiul Ministerului Culturii la concursul naţional „ARS Adolescentina” 2012 cu genericul „Obiceiuri și tradiții”, organizat de TeleRadio Moldova; premiul I la concursul raional „Înflorit-au castanii”, ediţia 2013; premiul II la concursul național “Indiferenţa susține violența”. E abia începutul pentru ea.
UNGHENI | Lucia Bacalu

Video: jurnaltv.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *