Macii roşii – un semn de neglijență în agricultură

Macii roşii

Macii roşii Frumoşi, eleganţi, unduindu-se vesel în bătaia vîntului, macii roșii au inundat, în acest an, cîmpurile și marginile de drum din regiunea Ungheni-Nisporeni-Călărași. Chiar dacă aceştia încîntă privirea numeroşilor trecători, specialiștii în agricultură susţin că înmulțirea în exces a macilor nu este altceva decît un „semn de neglijență în agricultură”.
”E frumos, dar nu e bun. Asta înseamnă că pămînturile nu sînt lucrate corespunzător”, a declarat, pentru „Expresul”, Grigore Florea, şeful Direcției Agricultură Nisporeni. Totodată, dînsul a ţinut să menţioneze că macii roșii sălbatici nu prezintă un mare pericol pentru domeniul vizat, dar nici de folos nu sînt. ”Aceste plante, cu timpul, oricum vor dispărea, iar în locul lor pot răsări altele, mai ”înrăite” şi mai rezistente în cazul în care solul nu va fi prelucrat corespunzător cu ierbicide”, a mai spus specialistul.
Cam de aceeaşi părere este şi Sergiu Timofti, șef-adjunct al Direcției pentru siguranța alimentelor Ungheni. ”Aceste plante prezintă o concurență serioasă culturilor agricole”, susține dînsul, după care vine și cu o explicație: ”Semințele de mac, care au nimerit într-un cîmp de grîu, absorb din sol toate substanțele necesare unei bune creșteri și dezvoltări a culturii cerealiere, ceea ce nu e bine deloc”.
Potrivit lui, înmulțirea grabnică a macilor este favorizată de condițiile climaterice prielnice, iar în următorii ani există riscul ca aceste plante să împînzească și mai mult cîmpurile, ca și curnuții de altfel, de care nu putem scăpa de ani de zile.
O soluție în acest sens, după părerea dînsului, ar fi cosirea macilor în perioada lor de înflorire, cînd încă nu-s coapte semințele. De aceasta ar trebui să se îngrijească atît drumarii, cît şi agricultorii care dețin terenuri agricole, afirmă Sergiu Timofti.
Fiindu-i solicitată părerea despre macii roșii de pe marginea drumurilor, șeful SA ”Drumuri-Ungheni”, Leonid Morcov, a remarcat: ”Nu noi i-am semănat”, după care a spus că angajații întreprinderii sale, pe măsura posibilităților, au efectuat deja lucrări de cosire mecanizată și manuală a lor pe unele sectoare ale traseului Chișinău- Ungheni-Sculeni, dar, ”iarba, inclusiv macii, cresc din nou, mai ales dacă este ploaie”.
”Ar fi bine să mai pună mîna pe coasă și cei de pe la primării, dar și locuitorii din zonele unde cresc macii. Iată atunci problema ar fi rezolvată cu siguranță”, a punctat Leonid Morcov.
Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *