Gheorghe Țopa: „Cînd rostesc cuvîntul Nisporeni, imediat mi-aduc aminte de mama și tata”

S-a născut pe 6 mai 1963 la Nisporeni, fiind al zecelea copil din cei unsprezece ai familiei Ţopa.
În 1978, absolveşte Colegiul de muzică „Ştefan Neaga”, iar în 2002 – Universitatea de Arte din Chişinău.
A cîntat în celebra formaţie „Noroc”, alături de Mihai Dolgan, a fost solist al formaţiei „Teodor” condusă de Petre Teodorovici. Din anul 1992 pînă în prezent, este conducător artistic şi solist al formaţiei „Curaj”.
Este maestru în artă, titlu care  i-a fost conferit în anul 1996.
Domnule Gheorghe Țopa, aţi împlinit, recent, 50 de ani, ocazie cu care vă felicită şi vă transmite cele mai frumoase urări de bine şi echipa „Expresul”. Ce lecție a vieții ați învățat în toţi aceşti ani?
Cred că tot ce am realizat pînă acum – familia, copiii, muzica, cîntecele, prietenii – poate fi numit cu o singură frază: lecție a vieții. Parcă am reușit să fac de toate în viață.
Dar ce ați mai face?
O afacere, din care să vină banii mai ușor, să nu muncim atît de mult şi de greu. Noi, muzicanții, nu ne putem hrăni dintr-un spectacol, iar nunțile la care cîntăm ne distrug sănătatea. De aceea, pe lîngă muzică, trebuie să ai și o afacere, ca să sune vocea mai bine.
Vă propun să mergem cu gîndul la locurile natale, la Nisporeni. Cît de des reveniți acasă?
Mergeam mai des cînd părinții mei erau în viață. Veneam la primul sunet de telefon al mamei, îi îndeplineam orice dorinţă, fie că avea nevoie de mîncare pentru păsări, de lemne de foc, cărbune sau să-și schimbe hogeagul. În ultimii 15-20 de ani din viața lor, eu le-am soluţionat, practic, toate problemele. Ţin minte, într-un an, le-am dus o mașină mare, plină cu vîrf, cu cărbune. Lucram pe atunci… nu mai spun unde și acolo dădeau cărbuni pentru lucrători cu 14 ruble tona. Eu primeam 500-600 de ruble plus cîştigurile de pe la nunţi, astfel că am umplut un KAMAZ cu cărbune și l-am dus la Nisporeni. Părinții nu mai văzuseră în viața lor așa ceva. Se uitau și vecinii impresionaţi la acel KAMAZ.  Mă străduiam, de fiecare dată, să le fac viaţa mai uşoară.  Dacă nu a scos destui pui cloşca, îi aduceam eu pui mamei. Dacă mama îşi dorea răţuşte, le cumpăram eu şi le aduceam la Nisporeni.
Mai țineți minte Nisporeniul copilăriei dumneavoastră? Cum s-a schimbat de atunci?
Nu știu cît e de frumoasă viața acum acolo. Sper că schimbările sînt în bine. Cînd eram copil, îmi plăcea la Nisporeni, pentru că era școală de pictură, școală de muzică, școală de dans. Pe atunci, Nisporeniul avea unul dintre cele mai puternice colective artistice din republică ”Oleandra”. Erau de toate la Nisporeni.
Mai pe scurt, ați avut noroc și o alegere mare: unde să mergeți și cu se să vă ocupați.
Da. Eu am studiat baianul, apoi, vreo lună, am studiat trompeta. Am mers, vreo două săptămîni, şi la şcoala de pictură. După ce mi-au spus să aduc creioane, m-am răzgîndit. Nu vroiam să  umblu și cu ele după mine.
De cîți ani nu mai sînt părinții dumneavoastră în viață?
Tata a plecat la cele veșnice cu vreo patru ani în urmă, iar mama – acum opt-nouă ani.
Ați fost de Blajini la ei, la cimitir?
Da, am fost. Am făcut acolo un cavou. Mama era încă în viață, dar deja căzuse la pat. Mi-a spus că nu vrea să o îngropăm la cimitirul din Nisporeni, ci la cimitirul nou de la Vărzărești.
Cum arată acel cavou și ce este în el?
Mi-am dorit să nu știe nimeni cum arată acel cavou. Vreau să rămînă o taină. Pot spune doar că este o singură încăpere. Nu am pus nimic de preț, ca să nu fie atrăgător pentru hoți.
Proveniţi dintr-o familie numeroasă.  Cu cîți frați v-ați întîlnit în acest an de sărbătorile pascale?
Cu trei frați și o soră. Mai am două surori în străinătate. Din păcate, patru frați nu mai sînt în viață.
Casa părintească vă mai ține uniți, mai ţineţi la cuibul părintesc? 
Nu prea. Așa s-a întîmplat. Acum, locuieşte acolo o soră.
Care e amintirea cea mai frumoasă legată de Nisporeni?
Cînd rostesc cuvîntul Nisporeni, imediat mi-aduc aminte de mama și tata. Am avut mereu grijă de ei şi sper că le-am dat un exemplu bun copiilor mei. Poate și ei, cîndva, vor face ca mine.
Domnule Gheorghe Țopa, atunci cînd cîntați, cu peste 20 de ani în urmă, ”Veniți acasă, măi copii” sau ”Dați-le voie băieților basarabeni peste Prut”, ce sentimente vă încercau? Credeați în ceea ce cîntați?
A fost ceva înălțător. Cînd le cîntam, erau cazuri că şi lăcrimam. Credeam sincer în ceea ce fac, în acele mesaje pe care le transmiteam.
Mai sînt ele actuale? A meritat tot ceea ce ați făcut?
Să lăsăm istoria să-și facă treaba. Poate, peste ani, vom înțelege mai bine dacă a meritat sau nu. Ştiu doar că atunci chiar erau actuale. Oamenii veneau în piață din proprie dorinţă, nu ca acum, cînd partidele politice le dau bani pentru a ieşi în stradă. Multe s-au schimbat. Lumea e împrăștiată peste tot. Care pleacă de nevoie, care – benevol. Nu-mi pare normal asta, dar așa-s timpurile.
Nisporenenii, de obicei, sînt caracterizaţi ca fiind cu un simț patriotic şi  naționalist mai dezvoltat. Aşa să fie?
Nu știu. Nu prea am simțit eu patriotismul acesta. Consider că astfel de oameni sînt foarte puţini.  Rușii îmi par mai uniți ca națiune. La noi, dacă ai călcat greșit, nu te vor ajuta, ci se vor bucura. De aici încep toate.
Au fost ani cînd lumea pleca masiv din țară. Nu v-a încercat acest gînd şi pe dumneavoastră?
Nu. Eu am dus-o bine chiar de la primii pași în scenă. Nu știu ce făceau alții, dar eu aveam și casă, și mașină. Lucram foarte mult. Poate de aceea nu am vrut ca şi copiii mei să fie artiști.  Semenii mei încă se jucau, cînd eu cîntam deja pe la nunți și cumetrii, neştiind de zile de sîmbătă și duminică. Nu am fost niciodată liber în zilele de odihnă. Dar de cîte ori am înghețat nopțile pe la nunți! Trebuia să arăt bine, ca un adevărat artist… Să ştiţi că nu mai sîntem chiar totdeauna în capul mesei.
V-au ascultat copiii sfatul? Ce profesii au îmbrățișat?
Băiatul cel mai mic e stilist, lucrează aici, la Chișinău. Cel mai mare a absolvit facultatea de drept, a lucrat prin Ministerul de Interne, dar s-a concediat. Zice că pleacă în Canada. Sperăm că nu se duce pentru toată viața.
Ce planuri de viitor aveți?
Am lansat, recent, o piesă nouă. Se numește ”Dacă n-ar fi cîntecul”. Voi începe în curînd lucrul asupra unui videoclip la ea, împreună cu Costi Burlacu, care a scris muzica și-și dorește să regizeze și clipul. Cred că îi va reuși, căci are toate cele necesare pentru aceasta: echipă și studiou performant. Eu îmi doresc să bucur și în continuare fanii cu cîntece noi și bune.
Ina Landa