Plantele care sînt asociate cu Sărbătoarea Paştelui
Crinul alb, narcisele, lalelele şi salcia sînt cîteva dintre plantele pe care oamenii le asociază cu Sărbătoarea Paştelui. Colorate, simple, cu parfum îmbătător, aceste flori sînt potrivite pentru decorarea casei de Paşte sau pentru a le face cadou în această perioadă.
Crinul alb este considerat drept una dintre florile care anunţă sărbătoarea de Paşte. Acesta reprezintă puritate şi reîmprospătare. Crinul aduce frumuseţe şi un parfum îmbătător grădinii tale şi, fiind o floare regală, o poţi folosi pentru a face un buchet frumos, pentru a îmbogăţi masa de Paşte. Despre petalele de crin se spune că au forma unei trîmbiţe, „trîmbiţa lui Dumnezeu”, care îi cere lui Iisus să se întoarcă.
Narcisele sînt flori galbene luminoase în formă de trompetă, care simbolizează prietenia, renaşterea şi viaţa veşnică. Potrivit legendei, acestea au apărut în Grădina Ghetsimani şi au înflorit prima dată în timpul Învierii lui Hristos. Narcisele sînt numite Osterglocken (clopot de Paşte) în Germania, iar in Anglia sînt florile preferate pentru decoraţiuni şi sînt denumite crinii Postului Mare.
Lalelele sînt pe locul trei la nivel mondial în topul celor mai populare flori de primăvară. Lalelele simbolizează renaşterea de primăvară şi iubirea perfectă. Frumuseţea lor vine din simplitate. Sînt gingaşe, multicolore, perfecte pentru un buchet colorat pe care să îl dăruieşti prietenilor – cadou de la iepuraş.
Salcia joacă un rol important în tradiţiile de Paşte. Potrivit obiceiurilor, în ziua Floriilor, oamenii merg cu ramuri de salcie la Biserică, pentru a-l întîmpina pe Hristos.
Lasă un răspuns