Ieri – în atenția agenților rutieri, azi – în atenția inspectorilor de patrulare

Imagine simbol: husi.info

Imagine simbol: husi.info
Imagine simbol: husi.info

Încă o reformă aduce regionalizarea. De data aceasta – în poliție. Dacă, pînă mai ieri, securitatea circulației rutiere pe drumurile din raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași era asigurată de angajații secțiilor poliție rutieră ale celor trei comisariate raionale de poliție, de acum înainte de aceasta se va ocupa o cu totul altă subdiviziune polițienească de elită, cu caracter regional.
Este vorba de Plutonul de patrulare mobilă Ungheni-Nisporeni-Călărași din cadrul Batalionului nr. 3, sectorul Centru al R.Moldova al Inspectoratului Național de Patrulare (INP). Despre aceasta ne-a comunicat proaspătul comandant al Plutonului respectiv, maior de poliţie Andrei Costenco.
”Instituirea acestui serviciu vine în conformitate cu modelul european și consider că e foarte util”, a accentuat dînsul, arătîndu-se convins și de faptul că, odată cu începerea activității propriu-zise a plutonului, numărul accidentelor rutiere se va micşora.
Plutonul regiunii Ungheni-Nisporeni-Călărași, cu 25 de inspectori de patrulare, este cel mai numeros din republică. Pentru comparaţie: celelalte șase plutoane similare numără cîte 18 inspectori.
În prezent, inspectorii de patrulare din regiune așteaptă cu sufletul la gură ziua cînd le vor fi transmise în gestiune cel opt automobile de serviciu, nou-nouțe. Acestea sînt dotate cu sisteme de localizare GPS și cu cîte trei camere de luat vederi. O parte din automobile vor fi dotate şi cu radare performante, cu sisteme de identificare a automobilelor parcate ilegal, cu tablete digitale şi programe speciale pentru aplicarea automată a amenzilor, cu stații radio.
Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *