Unde-i scris că postul unui sau altui funcţionar este bătut în cuie?

Mare jale pentru unii, după ce am scris că deputatul Anatol Arhire, fost vicepreşedinte al raionului Ungheni, ar putea ajunge din Parlament în şomaj.
O oarecare Ludmila Tcaciuc ne reproşează: „Văd că „Expresul” e specializat în a scrie biografii cu înţelesuri ascunse…. Interesant, oare despre toate personalităţile „marcante” din raion o să scrieţi cu atîta entuziasm „pozitiv”?”.
Urmează un nou mesaj: „Domnul Arhire măcar a încercat să facă ceva pentru oraş  şi, mai ales, pentru tineri, nu ca unii… Vă pot da o sugestie: uitaţi-vă cu ce maşini se plimbă copiii personalităţilor noastre…”.
Chiar dacă, iniţial, intenţionam să comentez cîte ceva, după aceste bîlbîieli chiar mi s-a făcut scrîbă. Oare ce-ar fi, dacă fiecare dintre noi, înainte de a da drumul gurii, ar verifica dacă este conectat şi creierul? Este o frază pe care au spus-o alţii înaintea mea, dar care mi-a plăcut foarte mult.
Lipsa totală de informare, invidia şi negativismul sînt ceea ce avem din abundenţă. Din păcate!
Fiecare vede doar ceea ce vrea să vadă. Dar, nebănuite sînt căile Domnului…
De-aţi şti ce se ascunde în spatele multor acţiuni ale „personalităţilor noastre”, vorba criticului nostru. Mari sau mici, importante sau mai puţin importante, verzi, albastre, azurii – „personalităţile” de azi au un singur scop la ora actuală: să beneficieze de ceea ce le-a căzut din cer: maşini de serviciu luxoase (căci, cum să-ţi aşezi fundul pe un scaun tare, într-un automobil modest?), salarii bunicele, fotolii călduţe. Toate însă – pînă la un timp. Aşa cum, de data aceasta, Anatol Arhire ar putea rămîne fără fotoliu, oricare altcineva are toate şansele să-i urmeze calea. Chiar ne bucurăm de o asemenea perspectivă. Pentru absolut toţi! Mare ni-i entuziasmul. Şi vom anunţa cu o plăcere deosebită despre oricare altcineva aflat în aceeaşi ipostază.
Unde-i scris că postul unui sau altui funcţionar este bătut în cuie? Unde-i scris că cei care, iarăşi revin la vorbele criticului nostru, „măcar au încercat să facă ceva”, trebuie ridicaţi în slăvi, trebuie să li se cînte osanale?
Eu mi-aş dori ca cei cu pîinea şi cuţintul nu doar să încerce să facă ceva, ci chiar să facă. Nu pentru ei. Pentru sutele de mii de năpăstuiţi de prin satele noastre, pentru tinerii care tot pleacă din ţară şi nu se mai întorc, pentru intelectualitatea noastră, care a rămas de rîsul lumii.