Jurnalul intelectualului emigrant | „Черт знает” ce-s cu studiile astea superioare…
Moscova l-a primit cu braţele deschise. Cel puţin, aşa credea la început: arhitectură frumoasă, panouri sclipitoare, cu fete… Soarele încă nu reuşise să apară. După un drum lung, de aproape o oră, iată că a ajuns şi „acasă”. „Cînd am intrat, totul era cu fundul în sus. Doar într-o cameră lucrurile mai aduceau puţin a „acasă”. Avea o suprafaţă de mai puţin de 25 de metri pătraţi, în care dormeau şase persoane”, povesteşte băiatul.
Credea că va face un duş, după care se va odihni. Realitatea însă era cu totul alta. După duş, unchiul său i-a dat o cană cu ceai şi o felie de pîine unsă cu slănină din cea pe care tocmai o adusese din Moldova, apoi i-a spus că are la dispoziţie cinci minute să se pregătească de muncă.
„Primul şoc a fost atunci cînd mi-au zis să-mi pun „рaбочая форма” (echipamentul) aici, acasă. Eu credeam că locul de muncă e în altă parte, nu în camera vecină”, zîmbeşte în colţul gurii.
Toată ziua a învăţat ce înseamnă „рейка, гипсокартон, смесь, направляющие…”. Unul dintre noii săi colegi îl întrebă, la un moment dat, cîţi ani are. Mare i-a fost mirarea, cînd a auzit că a trecut de 20.
„După o scurtă pauză, „deadea Jora”, care era „master” (muncitor calificat), întrebă: „Da ce ai făcut pînă acum la Moldova?”. I-am spus că am învăţat, apoi am încercat să lucrez, dar nevoia m-a adus aici. „Da… şi ce faci acum cu diploma? Adu-o măcar s-o punem pe pereţi, că n-avem nici un tablou”, a rîs cu poftă omul. „Eu iaca la ce mă gîndesc… Tu ai terminat „Междунородные отношения” (Relaţii internaţionale), da? Măcar o să aibă cine să ne citească ce e scis pe aparatele şi „smesiurile” (amestecurile) astea „inostranîie” (străine). Măcar ceva tolc din studiile tale”, contiună tînărul.
La prînz – mare bucurie, cînd deschise geanta de acasă. ,,Ooooo, „наконец-тo!” (în sfîrşit!), ne odihnim stomacul de „Doşirak” (supe semifabricate)”, exclamă cineva. Apoi a fost anunţată o pauză de 30 de minute. „Am adormit buştean, dar, în scurt timp, am fost trezit de „deadea Jora”. Mi-a spus că trebuie să-i pregătesc „smesi pentru steajkă polusuhaia”. Nu înţelesesem nimic. Au trecut cîteva minute şi omul începu a urla văzînd că nu ştiu ce să fac. „Черт знает” (Naiba ştie) ce-s cu studiile astea superioare, dacă nu te duce capul să amesteci şi să adaugi cîte oleacă de apă pînă „smesiu” devine „polusuhoi”. Nu „suhoi”, da „polusuhoi”! Mi-a arătat în grabă cum se face, după care a ieşit la balcon să tragă o ţigară.
Am rămas să muncesc, iar în cap îmi răsunau aceleaşi fraze: „Черт знает ce-s cu studiile astea superioare, dacă nu te duce capul să amesteci”, „Da… Şi ce faci acum cu diploma? Adu-o măcar s-o punem pe pereţi, că n-avem nici un tablou”.
Apoi au început a roi alte gînduri şi întrebări. Pentru ce mai învăţăm oamenii în ţara asta? Pentru ce ne afiliem la Pactele de la Bologna, dacă majoritatea merg apoi să facă „smesi”, să ţină „uroveni”, să plimbe căţei şi bătrîni, să tundă iarbă? Pentru ce?”.
Tonul ascuţit al interlocutorului meu îmi dădu fiori. Era un ecou a zeci şi sute de mii de tineri moldoveni plecaţi în lume şi pe care nu-i mai poate întorce acasă nici Gheorghe Ţopa cu „Veniţi acasă, măi copii”, nici Anatol Mîrzenco cu „Pustie-i casa părintească”. Revolta şi dezamăgirea le este prea mare…
Constantin Uzdriș
Lasă un răspuns